Acasă » Trending » Ce se va întâmpla cu Elena Udrea, începând de mâine, după ce a fost arestată în Bulgaria

Ce se va întâmpla cu Elena Udrea, începând de mâine, după ce a fost arestată în Bulgaria

De: Eliza Popescu 12/04/2022 | 22:47
Ce se va întâmpla cu Elena Udrea, începând de mâine, după ce a fost arestată în Bulgaria
Elena Udrea se află în închisoare / Sursă foto: Captură video Youtube

În data de 7 aprilie 2022, Elena Udrea a fost condamnată la la șase ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”. Decizia este definitivă și nu mai poate fi contestată. La două ore și 20 de minute după ce s-a pronunțat, oficial, condamnarea, aceasta a fost prinsă de autoritățile din Bulgaria.

Partenera de viață a lui Adrian Alexandrov a plecat la momentul respectiv din țară, pe la Vama Giurgiu, înainte de pronunțarea deciziei definitive a instanței. Aceasta a fost prinsă de oamenii legii din Bulgaria, în zona Kulata, la frontiera cu Grecia. Poliția de Frontieră confirma faptul că Elena Udrea a ieșit din țară, dar precizează că a făcut-o legal, întrucât nu era vizată de nicio măsură care să interzică acest lucru în momentul în care a făcut-o.

Nu rata AU RĂMAS INTERZIȘI CÂND AU VĂZUT-O PE ELENA UDREA! CANCAN.RO ARE IMAGINILE MOMENTULUI! CE A FĂCUT FOSTUL MINISTRU ÎNAINTE DE A FUGI DIN ȚARĂ

Ce se va întâmpla cu Elena Udrea, începând de mâine, după ce a fost arestată în Bulgaria

Începând cu ziua de mâine, procesul de extrădare va începe în Bulgaria. Acest lucru se întâmplă la o săptămână după ce Elena Udrea a fugit din România. Aceasta va fi adusă în fața a trei judecători pentru a fi audiată. Prima decizie nu va fi definitivă și va putea fi contestată. Cel puțin până în cursul zilei de joi, Elena Udrea va sta în arest preventiv. Prin avocatul ei, fostul Ministru al Turismului a solicitat revocarea sentinței și emiterea unei alte măsuri preventive mai blânde, arată antena3.ro.

Pentru următorii șapte ani, Elena Udrea își închiriase o locuință în Bulgaria, pentru a demonstra că nu dorește să fugă de acolo. Însă, acest aspect nu a fost suficient pentru a-l convinge pe judecător.

Vezi și ELENA UDREA, CONDAMNATĂ LA 6 ANI DE ÎNCHISOARE ÎN DOSARUL ”GALA BUTE”. DECIZIA MAGISTRAȚILOR ESTE DEFINITIVĂ

Sursă foto: captură video Youtube

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. E posibil să rămână la ea!
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se mai practică
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se...
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea,...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui protectoare”
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui...
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a oprit o catastrofă. Un oraș întreg ar fi fost șters de pe hartă
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a...
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate fi uriaș. Un ou se vinde și cu 100 de lei, iar cererea este uriașă
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate...