Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră pentru români! Se dau bani în plus

Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră pentru români! Se dau bani în plus

Într-o conferință de presă de la Buzău, Nicolae Ciucă a afirmat ferm că Guvernul României are suficiente fonduri pentru a aloca voucherele speciale românilor vulnerabili. De asemenea, premierul a dezvăluit şi ce sumă vor primi cei care au nevoie de ajutor.

Nicolae Ciucă a explicat faptul că jumătate din fondurile care vor ajunge la cei nevoiaşi sunt asigurate din finanţare europeană și jumătate din bugetul statului.

„În acest moment, valoarea totală a acestei măsuri de asigurare a 50 de euro la două luni pentru persoanele vulnerabile. Am precizat din momentul în care am lansat pachetul de măsuri că 50% sunt bani europeni, 50% sunt bani de la bugetul de stat.

Până în acest moment, doresc să subliniez că nu lansăm măsura dacă nu avem fondurile necesare, fiecare dintre măsurile respective au fost decise în urma identificării impactului bugetar. Sperăm ca odată cu flexibilizarea tuturor mecanismelor la nivelul UE să putem să acoperim cât mai mult din această sumă.

Cert este că în acest moment există fondurile necesare pentru asigurarea acestor vouchere”, a explicat Nicolae Ciucă într-o conferință de presă de la Buzău.

CITEŞTE ŞI: BANI ÎN PLUS LA SALARIU PENTRU ROMÂNI, ÎN LUNA APRILIE! CARE ESTE CATEGORIA VIZATĂ

Câte persoane vor beneficia de voucherele speciale

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat în urmă cu câteva săptămâni faptul că voucherele pentru alimente de bază  în valoare de 50 de euro, ar fi date la fiecare 2 luni următoarelor categorii de persoane:

  • Familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună
  • Pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună
  • Persoanele cu venit minim garantat Persoanele cu dizabilităţi.

Potrivit premierului, de aceste măsuri ar urma să beneficieze 4,7 milioane de persoane, impactul bugetar fiind de 1 miliard euro. Calculat la un curs valutar de 5 lei/euro, impactul bugetar lunar pentru voucherele speciale de 50 euro ar fi de aproape 292 milioane de lei, echivalentul a 58,52 milioane de euro/lunar.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta