Săptămână de lucru de 4 zile?! Marius Budăi, anunțul așteptat de toți românii

Săptămână de lucru de 4 zile?! Marius Budăi, anunțul așteptat de toți românii
Marius Budăi, ministrul Muncii

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că săptămâna de lucru de patru zile este foarte posibilă, în alte țări măsura fiind în vigoare. Totuși, un astfel de program nu va fi obligatoriu la nivel național.

Ministril Muncii nu exclude săptămâna de lucru de patru zile, o decizie urmând să fie luată după o discuție pe care o va avea cu specialiștii. Dacă se va ajunge la un numitor comun, programul ar urma să fie de zece ore pe zi.

(VEZI AICI: VOUCHERE DE 50 DE EURO PENTRU ROMÂNI. CINE VA PRIMI BANII DE LA STAT)

“Orice este posibil, dar eu cred că avem nevoie de o analiză mai amplă, şi nu de doar un proiect de lege depus în Parlament. Există posibilităţi, dar eu cred că e nevoie de o analiză mai amplă, inclusiv cu specialişti din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inclusiv cu mediul privat, pentru că nu putem da o decizie, din punctul meu de vedere, aşa, pentru toată lumea, începând de mâine cu toţii să mergem la serviciu patru zile pe săptămână”, a spus Marius Budăi, potrivit Antena 3.

Săptămână de lucru de 4 zile?! “O posibilitate”

Totodată, Marius Budăi a exclus obligativitatea programului de patru zile la nivel național. “O posibilitate, pe alocuri, cred că s-ar putea, dar ca să fie obligativitate, exclus. Şi repet: până nu există o dezbatere amplă cu specialişti în domeniu dar şi cu partenerii sociali, şi mă refer aici la sindicate şi patronate, eu, personal, cât conduc Ministerul Muncii nu o să dau un punct de vedere”, a mai precizat ministrul Muncii.

(NU RATA: MINISTRUL MUNCII, ANUNŢ DE ULTIMĂ ORĂ PRIVIND VOUCHERELE SOCIALE! SE ÎNTÂMPLĂ AZI, 5 APRILIE)

Marius Budăi a mai precizat că sunt țări în Europa care au adoptat legi în acest sens. A dat exemplul Belgiei, unde se poate lucra patru zile pe săptămână, zece ore pe zi.

În prezent, în România, repartizarea timpului de lucru este, de obicei, de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, cu două zile de repaus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare