Centrele de vaccinare împotriva Covid-19 vor fi desființate. Unde se va face imunizarea de la 1 iulie

Centrele de vaccinare împotriva Covid-19 vor fi desființate. Unde se va face imunizarea de la 1 iulie

Secretarul de stat Andrei Baciu a anunţat printr-un mesaj pe Facebook faptul că de la 1 iulie va intra în vigoare noua politică de vaccinare împotriva COVID-19. Iată unde se va face imunizarea.

Din 1 iulie, toate punctele de vaccinare îşi vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi făcute exclusiv de către medicii de familie.

Între timp, perioada de tranziţie de la vaccinarea de tip „campanie” împotriva COVID-19 la vaccinarea ca parte a programului naţional de vaccinare al Ministerului Sănătăţii se va încheia pe 30 iunie.

”Prin urmare, perioada de tranziţie de la vaccinarea de tip „campanie” împotriva COVID-19 la vaccinarea ca parte a programului naţional de vaccinare al Ministerului Sănătăţii se va încheia pe 30 iunie. Până la această dată inclusiv, toţi cei care doresc să se vaccineze (cu doza 1, 2 sau 3) o pot face atât la punctele de vaccinare care funcţionează în continuare, cât şi la cabinetele medicilor de familie”, spune Andrei Baciu.

CITEŞTE ŞI: O FEMEIE MOARTĂ DE 23 DE ANI A PRIMIT AMENDĂ PENTRU CĂ NU S-A VACCINAT. UNDE AU FĂCUT AUTORITĂȚILE ACEASTĂ GREȘEALĂ

Descoperire majoră despre vaccinul anti-covid

Riscul de complicaţii cardiace este semnificativ mai mare după infectarea cu SARS-CoV-2 decât după administrarea vaccinurilor de tip ARNm împotriva COVID-19, arată rezultatele unui nou studiu publicat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, informează agenţia Xinhua, preluată de Agerpres.

Studiul a analizat date medicale electronice prelevate din 40 de sisteme sanitare din SUA între 1 ianuarie 2021 şi 31 ianuarie 2022.

Aceste constatări susţin utilizarea vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19 în rândul tuturor persoanelor eligibile, cu vârsta peste cinci ani, se arată în comunicat.

Complicaţiile cardiace, în special miocardita şi pericardita, au fost asociate cu infectarea cu SARS-CoV-2 şi administrarea vaccinurilor de tip ARNm împotriva COVID-19. Sindromul inflamator multisistemic (SIM) este o complicaţie rară, dar gravă, a infectării cu SARS-CoV-2, cu implicare cardiacă frecventă, potrivit studiului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă