Reghe, discurs manifest înainte de Universitatea – FC Voluntari: „Să ia foc stadionul” » Am pregătit și 4 variante de profit »»

Reghe, discurs manifest înainte de Universitatea – FC Voluntari: „Să ia foc stadionul” » Am pregătit și 4 variante de profit »»

Laurențiu Reghecampf, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova, a avut u discurrs manifest la conferința de presă premergătoare duelului de astăzi cu FC Voluntari, de la ora 20:00, partida contând pentru runda a 7-a a play-off-ului Ligii 1.   

„Concentrare maximă, seriozitate, trebuie să dăm dovadă de devotament la această partidă. Avem nevoie de concentrare maximă şi de sacrificiu pentru a câştiga cele trei puncte. Suntem în grafic şi trebuie să rămânem acolo unde suntem şi să aşteptăm cumva dacă celelalte echipe vor face un pas greşit. Nu este nicio revanșă, ştim foarte bine că ne aşteaptă un meci foarte greu. Avem un oponent care ne va pune probleme dacă îi vom da ocazia. N-am timp de scenarii în momentul de faţă. Pe hârtie, orice calcul pe care-l faci, toate cele trei echipe din faţă îşi pot schimba poziţia… Eu mă gândesc doar la ce avem noi de făcut. Nu va fi un meci uşor, un meci de vacanţă. Aşteptaţi etapa de săptămâna asta şi după aia puteţi să faceţi calcule. Vom juca și un baraj pentru cupele europene, dacă este nevoie. Ar fi păcat să nu îndeplinim ceea ce ne-am propus, pentru că în ultima perioadă băieţii au evoluţii foarte bune, echipa a crescut enorm de mult. Cred că avem în lot valoarea necesară să putem să trecem peste această săptămână. E adevărat că va fi o săptămână mare pentru noi. Toţi jucătorii sunt pregătiţi să facă performanţă, să joace 90 de minute. O să ne gândim la o strategie, dar până atunci să faceţi un apel, să avem 25.000 de oameni la meciul cu Voluntari, să ia foc stadionul. Trebuie să ardă stadionul, eu asta îmi doresc, să transmitem un mesaj către celelalte echipe, că suntem puternici și luptăm până la capăt”, a spus Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă premergătoaare duelului cu ilfovenii.

Cu patru runde înaintea finalului de campionat, „juveții” sunt pe locul 3 la șase lungimi de liderul CFR Cluj și la patru de locul secund ocupat de FCSB, formații cu care băieții lui Reghe vor da piept în următoarele două etape.

De partea cealaltă, cu 30 de puncte, FC Voluntari abordează duelul de pe locul 4, victoriile din tur cu Universitatea (3-1) și Farul (1-0), ambele de pe teren propriu, fiind singurele din acest play-off, restul jocurilor fiind cedate.

Pariuri Universitatea – FC Voluntari:
1X și peste 1.5 goluri – cota 1.50
1/1 – cota 2.20
Peste 7.5 cornere – cota 1.50      
Peste 4.5 cartonașe – cota 1.65
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!