Au apărut cireșele în piețele din București. Suma fabuloasă cu care este vândut un kilogram

Au apărut cireșele în piețele din București. Suma fabuloasă cu care este vândut un kilogram
Sursă foto: Pixabay

Odată ce luna mai a început, cireșele au apărut și ele în piețele din București! Cu cât se vinde un kilogram? Suma este fabuloasă!

Piețele din București abundă în fructe și legume de sezon, care așteaptă să fie cumpărate. Totuși, prețurile nu sunt deloc pentru toate buzunarele! Însă, cum vara stă să bată la ușă, comercianții s-au gândit că este timpul să aducă la vânzare și vestitele cireșe de mai. Suma cu care este vândut un kilogram este, însă, fabuloasă.

Vezi și CHIRIA ÎN BUCUREŞTI ÎN 2022. CARE SUNT CARTIERELE UNDE GĂSEŞTI GARSONIERE SAU APARTAMENTE LA CELE MAI MICI PREŢURI

Au apărut cireșele în piețele din București. Cât costă un kilogram

Nu este prima oară când cireșele se găsesc la prețuri mari în piețele din România. Și, pentru că și anul acesta prezintă prețuri fabuloase, cireșele sunt vândute chiar și la suta de grame. Cireșele provin din import, deoarece cele românești apar abia peste aproape o lună.

Vezi și ALIMENTUL CARE SE VA SCUMPI FOARTE MULT ÎN ROMÂNIA! PREȚUL SE VA DUBLA!

Însă, pentru clienții care doresc să cumpere cireșe fie la suta de grame, fie la kilogram, atunci trebuie să știe că, în ambele cazuri, prețurile sunt foarte mari. De exemplu, un comerciant oferă cireșe din Spania spre vânzare cu 17,5 lei / 100 de grame. Culmea, prețul este negociabil, dar doar de la două kilograme în sus. Și, chiar dacă prețurile sunt astronomice, vânzătoarea susține că are clienți.

Iar, pentru cei care doresc să accepte o astfel de „ofertă”, trebuie să scoată din buzunare nu mai puțin de 250 de lei, arată antena3.ro.

Vânzătoarea a fost întrebată de ce există un preț mare la cireșele din Spania, având în vedere că provin dintr-o țară unde climatul este mai blând. Aceasta a motivat că anul acesta a fost, de fapt, frig în Spania, astfel fiind afectată recolta.

Citește și PREȚURI MAI MARI ÎN SEZON! CÂȚI LEI COSTĂ „CIORBA ZILEI” ÎNTR-UN RESTAURANT DIN MAMAIA

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Elena Lasconi este convinsă că ar fi câștigat alegerile în fața lui Călin Georgescu dacă nu intervenea CCR. „S-au anulat din cauza mea”
Digi 24
Elena Lasconi este convinsă că ar fi câștigat alegerile în fața lui Călin Georgescu dacă nu intervenea CCR. „S-au anulat din cauza mea”
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate