Acasă » Cancan » Parada Victoriei, sărbătorită cu mare fast în Moscova. Ce mesaj le-a transmis Putin soldaților ruși

Parada Victoriei, sărbătorită cu mare fast în Moscova. Ce mesaj le-a transmis Putin soldaților ruși

De: Alina Nistor 10/05/2022 | 20:10

Istorica Paradă a Victoriei ținută la Moscova a fost o festivitate militară ținută în cinstea înfrângerii Germaniei în al Doilea Război Mondial, numit de ruși Marele Război Patriotic. Prima paradă a avut loc la Moscova, capitala Uniunii Sovietice, în Piața Roșie, într-o zi ploioasă, la 24 iunie 1945, la mai bine de o lună de la semnarea, de către germani, a actului capitulării în fața comandanților sovietici – 9 mai, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

Mareșalii Gheorghi Jukov, cel care a acceptat în mod oficial capitularea Germaniei din partea URSS, și Constantin Rokossovski au condus parada militară călare pe doi armăsari, unul alb și unul negru. Momentul este imortalizat printr-o statuie ecvestră din fața „Muzeului de Istorie” din Piața Manejului din Moscova. Liderul Uniunii Sovietice la acea vreme, Iosif Vissarionovici Stalin, a asistat la paradă de la tribuna Mausoleului lui Lenin.

(VEZI ȘI: UCIGAȘII TĂCUȚI DIN ADÂNCURI! RUSIA DEȚINE UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE FLOTE DE SUBMARINE DIN LUME!)

Principalele momente ale paradei au fost defilările vehiculelor de luptă ale Armatei Roșii și zborul demonstrativ al avioanelor militare. Unul dintre cele mai cunoscute momente ale paradei a fost defilarea unei subunități ai cărei soldați purtau drapelele de luptă ale diferitelor unități germane înfrânte, pe care apoi le-au aruncat pe caldarâm în față Mausoleului lui Lenin. Unul dintre aceste drapele a fost acela al unității Leibstandarte SS Adolf Hitler, cea care se ocupa de paza lui Hitler.

Putin la parada de 9 Mai (Foto: Profimedia)

Astfel, 9 Mai a devenit sărbătoare oficială în URSS în 1946, iar statele comuniste, inclusiv România, i-au urmat exemplul. Chiar și așa, occidentalii au fost ezitanți. Tinând seama de capitularea Japoniei, Washingtonul şi Londra sărbătoresc victoria în august, respectiv în septembrie. Iar în Franța numai insistențele veteranilor de război au ținut capitularea Berlinului pe lista sărbătorilor naţionale. De fapt, într-o Europă liberă, întărită economic de planul Marshall american, celebrarea înfrângerii Germaniei şi-a pierdut repede semnificația.

URSS a pierdut zeci de milioane de soldați și civili

URSS a pierdut zeci de milioane de soldați și civili în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți dintre aceștia în republicile sovietice de atunci, Ucraina și Belarus. Pe parcursul întregului său regim, liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin a ucis mai mulți oameni, atât în propria sa țară, cât și în teritoriile ocupate, decât Adolf Hitler. În zilele noastre a devenit o crimă în Rusia să-ți amintești această istorie sau să compari atrocitățile comise de Uniunea Sovietică cu cele ale Germaniei, remarcă pentru CNN James Nixey, director pentru programul Rusia-Eurasia, al Chatam House.

Rusia sărbătoreşte, de obicei, Ziua Victoriei cu mare fast, cu o uriaşă paradă militară prin centrul Moscovei şi un discurs al preşedintelui Vladimir Putin, salutând rolul principal al ţării în înfrângerea Germaniei. Dar celebrările din acest an vor fi plasate pe fundalul campaniei militare a Moscovei în Ucraina. Parada militară din Piața Roșie este redusă cu 35% anul acesta.

După ce o parte din tehnica militară a Moscovei a fost distrusă în Ucraina, Kremlinul a reușit cu greu să facă rost de vehicule militare pentru defilare. La paradă au fost doar trei elicoptere Ka-52 și Mi-28 – comparativ cu cinci în 2020 și 2021 – deoarece Moscova are nevoie de ele pentru ofensiva din Ucraina. Iar multe dintre elicopterele Ka-52 au fost doborâte, analistul Oliver Alexander estimând că Rusia a pierdut 10% din flotă. Nu au fost prezente deloc avioanele Su-30 sau Su-34, folosite și ele în Ucraina, multe fiind doborâte de trupele ucrainene. În schimb au zburat deasupra Moscovei modele mai vechi Suhoi și MiG, precum și o formație de aeronave Tu-22M din era sovietică. Cu toate că numărul aeronavelor a fost mai mare decât în alți ani – 77 față de 76 și 75 în 2021, respectiv 2020 – vehiculele terestre au fost mai puține. Doar 131 în 2022, față de 197 anul trecut și 234 în 2020.

Putin, un naționalist extremist

Vladimir Putin este naționalist extremist. De aceea ambițiile sale teritoriale și politice nu se opresc la granița Rusiei. Țările care formau Uniunea Sovietică, altele decât Rusia, nu sunt considerate suverane de către Rusia, de fapt de majoritatea rușilor și mai ales de Putin. Analiștii spun că Putin a cerut victoria „operațiunii” din Ucraina până la Ziua Victoriei, ceea ce înseamna că generalii care o conduc ar fi trebuie să-i livreze cu orice preț o victorie, mai ales după înfrângerile umilitoare din primele două luni ale acestui război.

Încercarea de a prelua Kievul a fost respinsă, crucișătorul emblematic al flotei ruse a fost scufundat de o țară care nu are flotă. Armata rusă a pierdut 15.000 de soldați, mai mult decât în toate campaniile post-sovietice din Cecenia, Georgia, Siria și Crimeea 2014 la un loc. Planul B al Rusiei este să dubleze forțele terestre și eforturile la sol, pentru a se concentra pe ocuparea estului Ucrainei, adică Donbasul în care a pus piciorul în 2014 odată cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea.

Ambasadorul SUA la OSCE a firmat că Statele Unite ale Americii au informații credibile cu privire la faptul că Rusia incearcă să anexee regiunile ocupate de separtiști, Donețk și Luhansk. Moscova, însă nu va renunța prea ușor. Se pare că războiul ar putea ajunge  într-un impas. Și asta pentru că niciuna dintre părți nu are destulă forță pentru a schimba complet miza războiului și a obține o victorie clară. Reprezentantul lui Putin pentru Donbas a sosit la Mariupol, unde ruşii au pregătit o paradă militară pentru 9 mai.

(CITEȘTE ȘI: PUTIN AMENINȚĂ OCCIDENTUL: ”ACEST LUCRU LE VA DA DE GÂNDIT!”. RUSIA A LANSAT RACHETA ”SATAN”. NU POATE FI INTERCEPTATĂ DE NICIUN SISTEM DE APĂRARE)

Oficialul rus a fost însoţit de secretarul Consiliului General al partidului „Rusia Unită”, Andrei Turceak, care coordonează „integrarea” Mariupolului în cadrul Federaţiei Ruse, ceea ce ar putea însemna că Moscova se gândeşte în mod serios la „includerea” teritoriilor ucrainene ocupate în componenţa Rusiei, punctează, de la Kiev, RBC.

„Aproximativ 2.000 de bărbaţi, care au fost luaţi în urmă cu patru săptămâni de la Mariupol, au fost duşi într-un lagăr de filtrare, ce seamănă mai mult cu o închisoare, situat în satele Bezîmennoie şi Kazaţkoe (regiunea Doneţk).

Acestoraa li s-a spus că vor fi îmbrăcaţi în uniforme ucrainene, pentru a participa la aşa-numita «paradă a prizonierilor» la Mariupol, întrucât nu există suficienţi prizonieri reali pentru o participare în masă”, spune consilierul primarului din Mariupol.

Ruşii din zona Mariupol au început să schimbe indicatoarele rutiere – eliminând indicatoarele în ucraineană şi engleză şi înlocuindu-le cu altele în limba rusă, scrie Pravda.com.ua.

„Ocupanţii au distrus oraşul nostru, au ucis 20.000 de oameni, iar acum îşi schimbă obiectivul. Oamenii cu problemele lor pot să mai aştepte”, a notat Consiliul Local Mariupol.

Documentarea a fost realizată de Gândul.ro.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Nu este o eroare! Cu cât se vinde un singur mic la Cocoșatu’, acum, de 1 MAI
Nu este o eroare! Cu cât se vinde un singur mic la Cocoșatu’, acum, de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Imaginea zilei: ANDREEA ESCA în costum de BAIE! N-a mai fost văzută niciodată AȘA
Imaginea zilei: ANDREEA ESCA în costum de BAIE! N-a mai fost văzută niciodată AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat cel mai important comandant al Armatei Române în Primului Război Mondial
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Dana Roba, în lacrimi după ce familia lui Daniel Balaciu a amenințat-o că îi ia fetițele! Ce părere are Doctorul Psiholog Ion Duvac despre această situație
Dana Roba, în lacrimi după ce familia lui Daniel Balaciu a amenințat-o că îi ia...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Tragedie înainte de Paște! A murit marele ACTOR: Îl vom iubi mereu
Tragedie înainte de Paște! A murit marele ACTOR: Îl vom iubi mereu
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
Lovitură pentru Anamaria Prodan. Laurențiu Reghecampf l-a chemat pe Dan Alexa la procesul împotriva impresarei
Lovitură pentru Anamaria Prodan. Laurențiu Reghecampf l-a chemat pe Dan Alexa la procesul împotriva impresarei
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de ani n-a trecut pe acolo!”
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de...
Orașul din România unde nu e bine să trăiești astăzi. Locuitorii nu știu cât e de periculos
Orașul din România unde nu e bine să trăiești astăzi. Locuitorii nu știu cât e...