O româncă de 23 de ani a murit în timp ce își făcea un selfie la o cascadă din Thailanda

Sfârșit tragic pentru o româncă de doar 23 de ani. Tânăra a murit în timp ce voia să-și facă un selfie la o renumită cascadă din Thailanda. 

Tragedia a avut loc pe insula Koh Samui din Thailanda. În timp ce se afla la cascada Na Muang tânăra a vrut să-și facă un selfie, moment în care a alunecat de pe marginea celui de-al patrulea nivel al cascadei și a căzut lovindu-se cu capul de o stâncă de la al doilea nivel.

O româncă de 23 de ani a murit în timp ce își făcea un selfie la o cascadă din Thailanda

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 15.00, iar la fața locului au ajuns mai multe echipe de salvatori, însă nu s-a mai putut face nimic pentru tânăra de 23 de ani. Medicii au constatat că tânăra decedase în urma căzăturii.

Prietenul care o însoțea le-a spus salvatorilor că în timp ce făcea o fotografie a alunecat și s-a lovit cu capul de o stâncă. După ce a fost recuperată de medici, aceștia au constatat că avea răni grave la cap. Trupul ei a fost dus la Spitalul Koh Samui pentru o examinare post-mortem.

Tănâra de 23 de ani avea cetățenie română, însă locuia în Austria și de câteva zile se afla în vacanță în Thailanda.

Nu este primul incident de acest fel de la cascada Na Muang din Thailanda. În 2029 un turist francez de 30 de ani a murit în același mod stupid. Potrivit presei locale,  în zona sunt numeroase panouri care îi avertizează pe turiști cu privire la pericolele existente, însă nu sunt luate în serios de către toți turiștii.

Sursa foto: Pixabay.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro

Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro

Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24

Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24

Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania