Comuna din România care poate deveni polul nuclear al Europei: „Ne e cam teamă de radiaţii”

Comuna din România care poate deveni polul nuclear al Europei: "Ne e cam teamă de radiaţii”
Centrală nucleară

Americanii vor să construiască în comuna Doicești din județul Dâmbovița prima centrală nucleară de mici dimensiuni de pe întreg mapamondul. La auzirea acestei vești, localnicii nu au fost deloc entuziasmați și au intrat deja în panică. 

România este de punctul de a deveni o adevărată putere nucleară a lumii, după ce se va construi centrala nucleară de la Doicești. Locul în care urmează să fie amplasată este exact unde a fost termocentrala. Studiul care a fost necesar pentru stabilirea sa cu precizie este de 1,2 milioane de dolari. Conform cercetării, acesta este locul ideal pentru ca americanii să înceapă construcția. 

„Energia nucleară e o sursă sigură şi dacă e să ne uităm la cifre şi la numărul de incidente comparate cu alte surse de producţie energetică este printre cele mai sigure. Ăsta e un specific al domeniului nuclear şi anume că are un cadru de reglemetare foarte bine pus la punct. Exista şi verificări internaționale, iar asta duce la o bună performanţă”, a declarat Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica, cu privire la noua centrală nucleară din România. (CITEȘTE ȘI: Localitatea de lângă București în care o garsonieră costă doar 10.000 de lei: „Blocul a fost renovat în 2022”)

Cetățenii din Doicești privesc cu teamă decizia: „Energia asta nucleară să nu aibă repercusiuni”

Întrebați care este părerea lor cu privire la construcția unei centrale nucleare chiar în comuna lor, oamenii au adus în discuție părți bune, dar și frici. 

„Acum nu ştiu cum se zvoneşte. Energia asta nucleară să nu aibă repercusiuni asupra populaţiei sau mă rog, dar eu cred că e ceva bun”, a spus un localnic. 

„Ne e cam teamă de radiaţii, în rest ar fi bine că mai dă de muncă la oameni pe aici. E ceva bun pentru tineret. Aşa pentru poluare nu prea mi-ar conveni”, a adăugat alt localnic. 

Așadar, populația din comuna Doicești vede centrala nucleară ca pe o oportunitate de muncă, dar și ca pe un pericol de poluare și radiații. (CITEȘTE ȘI: Sentință pentru dubla crimă din Mihăilești. Bărbatul spuse în direct că o va ucide, dar nu a fost oprit)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!