Dan Petrescu, la pământ după eșecul din UCL: „E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj!”

Dan Petrescu, la pământ după eșecul din UCL: „E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj!”

Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj, a declarat după eliminarea din Champions League la penalty-uri în fața armenilor de la Pyunik Erevan, că aceasta este cea mai mare dezamăgire a sa de când conduce formaţia ardeleană.

„E foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat. Băieţii s-au bătut, au încercat… a fost un meci echilibrat, deşi parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat şi un penalty şi credeam că acolo se termină meciul. Sunt foarte supărat şi trist, e greu să îmi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj această eliminare. Practic nici n-am pierdut dubla, am făcut 0-0 şi 2-2, dar la penalty-uri n-am câştigat niciun meci în carieră, parcă sunt blestemat. De dimineaţă nu mi-a plăcut nimic. În ziua meciului doi jucători s-au accidentat, n-am mai avut asta de mult. Nu cred că de asta am fost eliminaţi, dar parcă prea multe ghinioane. La 1-0 mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1 nu credeam că vor reuşi să mai înscrie mai ales după ce au ratat penalty. Cu atât e mai mare dezamăgirea şi încă o dată s-a dovedit că fotbalul e imprevizibil şi e posibil orice”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.

Eliminată din UCL, CFR-ul își va continua aventura europeană în Conference Lague, unde va juca cu cei de la Inter Club d’Escaldes  din Andorra.

CFR Cluj va debuta în noua ediție de campionat pe teren propriu cu Rapid, partida fiind programată a se disputa sâmbătă de la ora 21:30 în „Gruia”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute