Acasă » Știri » Noi teste pentru elevii din întreaga țară. Ce a transmis Ministerul Educației

Noi teste pentru elevii din întreaga țară. Ce a transmis Ministerul Educației

De: Luciana Polite 25/07/2022 | 12:25
Noi teste pentru elevii din întreaga țară. Ce a transmis Ministerul Educației
Elevi. Sursă foto: Pixabay

Elevii din clasele a V-a și a IX-a trebuie să se aștepte la un nou set de teste, după cum este prevăzut în noua lege a Educației din preuniversitar. Testele vor fi susținute online și vor fi adaptate în funcție de fiecare profil. 

Ministerul Educației dorește să implementeze teste online de alfabetizare funcțională pe o platformă a ministerului. Acestea vor fi realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională.

„Mai bine de jumătate din proiectul legii învăţământului preuniversitar vizează în mod clar, chiar dacă implicit, alfabetizarea funcţională, de la standardizarea evaluărilor, de la un curriculum construit pentru ca elevii să dobândească cele opt competenţe cheie de bază – competenţe, şi nu cunoştinţe -, până la formele de examinare, până la formarea cadrelor didactice, este cuplat proiectul legii cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în care avem finanţare pentru formarea a peste 100.000 de cadre didactice din această perspectivă a alfabetizării funcţionale şi a alfabetizării digitale.

Toate aceste lucruri vizează nivelul de alfabetizare funcţională pentru că aceasta este o problemă reliefată de testele PISA”, a declarat Sorin Cîmpeanu cu privire la acest subiect. (CITEȘTE ȘI: Ministerul Educației a făcut anunțul. Este obligatoriu pentru toți elevii începând de anul acesta)

Calendar școlar 2022-2023. Cum vor fi organizate cele cinci module

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;  vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. (CITEȘTE ȘI: Ioana Năstase, atac dur la adresa fiicei lui Ilie: „Nu a muncit o zi în viața ei”)
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu...
Simona Halep iubește din nou. De Paște a venit dovada că un alt bărbat i-a luat locul lui Toni Iuruc
Simona Halep iubește din nou. De Paște a venit dovada că un alt bărbat i-a...
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în Mamaia și nu era cu ea
AȘA a fost surprinsă Larisa lui Pescobar pe litoral! El se DISTRA în club în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să alerg un miel”. Blondina face dezvăluiri inedite
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce înseamnă “asumat”, de fapt
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce înseamnă “asumat”,...
Bucurie imensă pentru Simona Halep. Chiar ea a făcut anunțul: Sunt recunoscătoare...
Bucurie imensă pentru Simona Halep. Chiar ea a făcut anunțul: Sunt recunoscătoare...
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Pasca cu ciocolată, fără zahăr sau gluten. Rețetă perfectă și pentru vegani
Pasca cu ciocolată, fără zahăr sau gluten. Rețetă perfectă și pentru vegani
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții de minimă decență”
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții...
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Județul din România cu cele mai multe terenuri agricole. Are un sol foarte fertil și fermierii își doresc să cumpere pământ aici
Județul din România cu cele mai multe terenuri agricole. Are un sol foarte fertil și...
Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le mănânci de Paște: “Se activează în ficat și îl detoxifică”
Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le mănânci de Paște: “Se...