Gara Filaret, prima gară din București deschisă la finele secolului al XIX-lea

Gara Filaret, prima gară din București deschisă la finele secolului al XIX-lea

Gara Filaret a fost prima gară din București, deschisă în octombrie 1869, cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, calea ferată București–Giurgiu, potrivit unui documentar realizat de Gândul.ro.

Numele gării provine de la cel al dealului Filaret. Construcția, realizată precum un careu, este formată dintr-un parter și un etaj, marginile clădirii închizându-se spre șine pentru a forma o hală în care intrau cele 3 linii de cale ferată. Hala peronului este marcată printr-un fronton triunghiular peste linia acoperișului corpului principal. Acoperișul halei este ridicat pe o structură metalică, așezată pe zidurile paralele ale construcției, decorate cu arce. Accesul la peronul acoperit, sprijinit pe console metalice, se făcea prin fațada principală, prin intrări amplasate în capătul celor două pervazuri ale clădirii.

După ce în decembrie 1872 Gara București Nord a fost legată la rețeaua feroviară, gara Filaret și-a pierdut din însemnătate. În 1960 gara a fost dezafectată și a fost transformată în autobază, deși inițial s-a propus amenajarea unui muzeu. În prezent în clădirea gării funcționează autogara Filaret.

La începutul anului 1867, construcţia viitorului traseu a demarat de la ambele capete ale liniei, iar pe terenul situat între câmpurile cu vii ce se întindeau pe Colina Filaretului au început să se înalţe zidurile viitoarei gări. Un an mai târziu, în luna octombrie 1868, locuitorii oraşului Giurgiu asistau, cu mare uimire, la sosirea unei încărcături nemaivăzute la noi în țară: primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze „Canada Works-Birkenhead“ şi botezate 1-Sabaru şi 2-Giurgiu.

În 1869, din gara Filaret a plecat primul tren

În 1869, din gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol, care şi-a putut îndeplini astfel cuvântul dat în faţa tuturor supuşilor săi: acela de a nu-şi părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“.

Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 31 octombrie 1869. În acea dimineaţă solemnă de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn și în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul“, remorcat de locomotiva cu acelaşi nume, ce era condusă de însuşi concesionarul liniei, a plecat spre Giurgiu, la orele 10.45. Garnitura ce-i avea între pasagerii săi pe membrii Guvernului, pe reprezentanţii Corpului Diplomatic şi pe cei ai autorităţilor din localităţile traversate de noua legătură feroviară, a parcurs cei 67 de kilometri ai traseului în numai o oră şi 30 de minute, circulând cu aproximativ 45 de km/oră.

După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara Bucureşti Filaret a încetat să mai fie unica staţie de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 septembrie 1872 fiind inaugurată Gara Târgoviştei, mult mai bine cunoscută de locuitorii Bucureştilor sub numele pe care ea l-a primit începând cu anul 1888: Gara de Nord.

Gara Filaret a funcționat aproape un secol, însă nu a apucat să-și aniverseze centenarul pentru că a fost desfințată  pe data de 19 noiembrie 1960 şi transformată ulterior în punct de plecare şi de sosire pentru traficul auto. Chiar și așa, astăzi gara încă domină platoul din vârful Colinei Filaretului. Pe fațada unde o dată erau stema, orologiul și inițialele CFR, acum se înghesuie reclamele din spatele cărora se iveşte marmura uneia dintre cele două plăci comemorative – menite să amintească trecătorilor de gara ce exista cândva pe aceste locuri.

Construcţia scorojitã cu parter și etaj, ale cãrei margini se închid spre sine pentru a forma o halã în care intrau cele trei linii de cale feratã, este declaratã monument istoric.

Documentarea acestui material a fost realizată de GÂNDUL.RO.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!