Cine sunt cei mai bogați cântăreți de muzică populară. Vocea și talentul, dublate de investiții profitabile

Mulți dintre interpreții de muzică populară din România au reușit să adune, de-a lungul timpului, adevărate averi. Deși sumele din conturi nu sunt publice, calculele efectuate pe baza proprietăților pe care le dețin artiștii și a veniturilor estimate scot la iveală cifre impresionante. Drumul spre succes nu a fost pentru niciunul dintre artiști tocmai unul ușor, iar o bună parte dintre cântăreți provin din familii modeste. Munca și dăruirea le-au fost însă răsplătite, astfel că măcar o parte dintre artiștii celebri au reușit să strângă sume frumoase.

În plus, pe lângă achiziții de bijuterii scumpe sau alte lucruri de valoare, vedetele au investit adesea în locuințe de sute de mii de euro. Astfel că, pe lângă prestațiile artistice, unii dintre interpreții de muzică populară strâng lunar din imobiliare mii de euro.

În vârful clasamentului s-ar afla nimeni alta decât Irina Loghin, cu o avere estimată la mai mult de două milioane de euro. Titlul de ”Regina Muzicii Populare” nu îi este dat întâmplător, întrucât artista este remunerată considerabil la toate evenimentele pe care le onorează. Iar proprietățile sale aduc un plus bugetului de familie.

Cel de-al doilea loc în top ar fi ocupat de Maria Ciobanu. Averea celebrei cântărețe ar atinge 2 milioane de euro, inclusiv potrivit estimărilor lui Dragoș Dolănescu. Veniturile din spectacole, adunate de-a lungul vremii, au ajutat-o pe artistă să devină proprietara mai multor imobile și terenuri foarte valoroase.

(VEZI AICI: DRAGOȘ DOLĂNESCU DEZVĂLUIE CE AVERE AR FI STRÂNS MARIA CIOBANU. „NU ERA PETRECĂREAȚĂ CA TATA, SĂ DEA BANII PE MÂNCARE ȘI PE BĂUTURĂ”)

Ionuț Dolănescu, pe urmele părinților

Statutul înalt pare să se moștenească în muzica populară și atunci când vine vorba de avere. Fiul Mariei Ciobanu, Ionuț Dolănescu, le calcă pe urme părinților săi, atât pe plan profesional, cât și financiar.

Maria Ciobanu și Ionuț Dolănescu, un duet fenomenal (Foto: Instagram)

Moștenirea primită de la tatăl său, dar și propriile investiții ar fi făcut ca averea artistului să se situeze lejer peste 1 milion de euro.

Inclusiv Maria Dragomiroiu ar deține o ”comoară”. Interpreta de muzică populară ar fi reușit, de-a lungul timpului, să ajungă în punctul în care să își poată permite tot ce își dorește. Artista a evitat cheltuielile inutile în favoarea investițiilor profitabile, cum ar fi cele imobiliare.

Iată un top al interpreților de muzică populară care atrag banii ca un magnet:

  1. Irina Loghin
  2. Maria Ciobanu
  3. Ionuț Dolănescu
  4. Maria Dragomiroiu
  5. Veta Biriș
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Gandul.ro
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!