În timp ce se ruga la Dumnezeu să o scape de necazuri și ”să cadă o pleașcă” pe capul ei, lui Brigitte Pastramă i-a sunat telefonul în biserică. Cine era apelantul?

Brigitte și-a dorit mult să scape de necazuri, iar Dumnezeu i-a ascultat ruga

Invitată în cadrul podcastului TACLALE, pe care îl puteți urmări pe CANCAN.RO și pe pagina de Youtube CANCAN, Brigitte Pastramă a povestit în detaliu cum s-a cunoscut cu Ilie Năstase, iar circumstanța în care a fost contactată pentru prima telefonic de fostul mare tenisman este considerată de aceasta un semn divin. 

Brigitte Sfăt, cum se numea la acea vreme, se afla într-un moment de cumpănă al vieții. Abia ieșise din pușcărie, pierduse o avere impresionantă, iar relația cu al doilea soț era un calvar. Singura alinare pentru tânăra brunetă era faptul că se apropiase foarte mult de biserica penticostală și fusese botezată în tradiția religiei la care aderase.

”Pe 16 aprilie 2010 am fost botezată cu Duhul Sfânt și ăla a fost cel mai minunat moment care mi s-a întâmplat în viață. Din suflet spun și îmi vine să plâng, pentru că am simțit cea mai mare bucurie atunci. L-am văzut pe domnul Isus în fața mea, blând și bun. În momentul acela am început să vorbesc în niște limbi necunoscute. Erau păstorii, se rugau în jurul meu și am simțit o fericire și o pace… O siguranță că sunt în mâna Domnului”, a povestit Brigitte cu lacrimi în ochi la TACLALE.

Brigitte a plâns când a rememorat momentul botezului său în biserica penticostală

Numărul de telefon misterios primit de la ”Acces Direct”

Dup 40 de zile de încercări, în care a trecut prin multe întîmplări ciudate, fiind inclusiv blestemată de o femeie, Brigitte a venit la București cu fiul ei, pentru a participa la Acces Direct, emisiune moderată la acea vreme de Mădălin Ionescu. Printre puținele lucruri pe care le mai deținea, bruneta avea o proprietate în Aradul Nou, pe care o o multinațională, cu girul primăriei locale, intenționa să o cumpere, încercând să o despăgubească pe Brigitte în natură, la un preț inferior valorii terenului.

”Mă chemaseră în București, să vorbim în platou. Am ajuns acolo, cu chiu, cu vai. Îmi veneau în minte blestemele femeii aleia. Ne-au băgat la sfârșit, cinci minute și ne-au propus să mai stăm o zi. A doua zi am primit (n.r de la Mădălin Ionescu) un număr de telefon cu mesajul >. N-am sunat, nah…nu știam cine e. Între timp, cei de la primăria locală au văzut emisiunea și s-a oprit demolarea, că era fără aprobarea mea”, a explicat Brigitte, care s-a întors înapoi la Timișoara.

Și-a reluat programul de rugăciune, dar o altă întâmplare a făcut-o să sufere: ”Am ajuns înapoi la Timișoara. Eu aveam blugi, tricouțe, nu prea aveam rochițe peste genunchi. Îmi cumpărasem eu o rochiță atunci, necăjită cum eram, din cauza situației foarte grea pe care o aveam, cu restaurantul, cu problemele cu Ovidiu (n.r al doilea soț). Într- zi, mă duc la biserică și vine o femeie la mine. >. Și am plâns, am plâns. >. M-am supărat și n-am mai vrut să merg la biserică. Am fost tare necăjită și dărâmată”. 

”Salvatorul” a sunat-o chiar în timp ce se ruga în biserică

Chiar dacă și-a propus să nu mai calce pragul lăcașului de cult, Brigitte a scris câteva rânduri pe o hârtie și a vrut să i le dea doamnei Mia pentru a le duce la biserică. Femeia care, practic, i-a deschis drumul spre credința penticostală a convins-o în cele din urmă să meargă împreună pentru a se ruga și pentru a lăsa biletul.

”Îl căutam pe domnul, pentru că eram foarte necăjtă. Eram la pământ, aveam nevoie să-mi vorbească Dumnezeu, ori să mă mângăie. >”, au fost cuvintele așternute pe hârtie de Brigitte, care a început să se roage în biserică: ”Doamne, fă o minune ca o pleașcă să cadă pe capul meu!”

În timp ce rostea aceste cuvinte, telefonul i-a sunat în geantă, iar pe ecran apăruse numărul necunoscut pe care îl primise de la Mădălin Ionescu și pe care îl trecuse în telefon: ”Acces direct”. Fiind în biserică nu a răspuns, dar a apelat înapoi numărul, după slujbă. La celalalt capăt al firului era Ilie Năstase, iar de aici a pornit povestea de dragoste dintre cei doi.

Brigitte si Ilie Năstase au avut o relație care a început frumos, dar s-a terminat cu acuze grave, reciproce

Mai multe detalii în premieră despre relația cu fostul mare tenismen și cine a avut un rol determinant în separarea lor, puteți  afla din podcastul TACLALE, care va fi urcat, începând de joi, 11 august 2022, ora 20.00 pe CANCAN.RO și pe pagina de Youtube CANCAN.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!