Ghinion pentru un bărbat din Târgoviște. A încercat să intre în taxi, dar a fost lovit de un alt șofer. Ce făcuse cu doar câteva clipe înainte de accident

Ghinion pentru un bărbat din Târgoviște. A încercat să intre în taxi, dar a fost lovit de un alt șofer. Ce făcuse cu doar câteva clipe înainte de accident
Sursă foto: Facebook

Zi cu ghinion pentru un bărbat din Târgoviște, în vârstă de 64 de ani. Acesta se întorcea de la ziua surorii sale, în Dâmbovița, iar în momentul în care a încercat să ajungă în taxi, a fost lovit de un alt șofer.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Târgoviște se întorcea de la ziua surorii sale, iar, în momentul în care a traversat DN71, a fost lovit de un alt șofer. Bărbatul a ajuns la spital cu răni grave la picioare.

Accidentul s-a produs în zona localității Ulmi, pe DN71, Târgoviște – București. Bărbatul de 64 de ani a ieșit de pe strada pe care locuiește sora acestuia și s-a îndreptat spre un taxi. În momentul în care acesta a traversat Drumul Național, a fost izbit violent de un autoturism. Șoferul care se afla la volan a mărturisit că nu l-ar fi observat pe bărbat și, mai mult decât atât, că ar fi apărut de nicăieri. Martorii spun că bărbatul de 64 de ani ar fi fost evitat de un alt autoturism, cu doar câteva secunde înainte să fie lovit.

Vezi și GRAV ACCIDENT RUTIER, PRODUS ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ! S-A ACTIVAT PLANUL ROŞU DE INTERVENŢIE

Bărbatul a fost lovit în timp ce se grăbea să ajungă la taxi

Bărbatul, care se întorcea de la ziua de naștere a surorii sale, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Acesta a suferit mai multe fracturi. De asemenea, avea și o alcoolemie de 0,84. În acest sens, oamenii legii au deschis un dosar penal.

Sora bărbatului a declarat faptul că a fost sunat de o vecină, imediat după ce acesta a fost lovit pe DN71: ”A plecat de la mine şi nu a trecut mult şi m-a sunat vecina că să vin încoace că l-a călcat maşina pe fratele meu. Pe aici nu se uită nimeni cum merge cu maşina. Consumase ceva alcool, dar puţin, nu aşa ca să fie beat”.

În plus, și șoferul care l-a lovit violent a declarat că bărbatul a apărut de nicăieri, arată Adevarul.ro: ”A ieşit direct de pe partea cealaltă, din sens opus. Nişte fete, care veneau de pe sens opus cu maşina, l-au evitat şi a ieşit direct în faţa mea. Pur şi simplu a ieşit în faţă”.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!