Ce se întâmplă cu cei care rămân fără furnizor de gaze. ANRE a făcut anunțul

Ce se întâmplă cu cei care rămân fără furnizor de gaze. ANRE a făcut anunțul

Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a modificat regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor, pentru clienţii care rămân fără furnizor, astfel încât factura să reflecte strict costurile, potrivit unui comunicat transmis de instituție.

”În cadrul şedinţei Comitetului de reglementare al ANRE din data de 24.08.2022 a fost aprobat Ordinul preşedintelui ANRE nr. 110/2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020. Prin Ordinul aprobat, au fost aduse modificări şi completări de substanţă cadrului de reglementare actual care să protejeze clienţii finali, cele mai importante fiind introducerea, pentru perioadele în care sunt impuse măsuri de sprijin prin legislaţia primară, a unui sistem alternativ prin care toţi FUI (Furnizor de Ultimă Instanţă) să preia în mod nediscriminatoriu, prin rotaţie lunară, automat sau la cerere, locurile de consum ale clienţilor care ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio sursă”, anunță ANRE, citată de Agerpres.

Suplimentarea numărului de FUI desemnaţi de ANRE, de la minimum 5 la un număr de minimum 7 FUI, în scopul reducerii presiunii asupra FUI care vor prelua, prin rotaţie, în perioada în care sunt impuse măsuri de sprijin, locurile de consum ale clienţilor care ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio sursă.

Ce se va întâmpla cu facturile celor care rămân fără un furnizor de gaze

Facturarea clienţilor preluaţi la un preţ de furnizare în regim de UI va reflecta strict costurile realizate de către FUI. Modalitatea de preluare a locurilor de consum cu un consum anual mai mic sau egal cu 28.000 MWh ca urmare a încetării contractului de furnizare încheiat între furnizorul actual/FUI şi clientul final a fost completată, în sensul includerii posibilităţii ca şi pentru locurile de consum pentru care clienţii finali au denunţat unilateral contractul de furnizare să fie posibilă preluarea, dar doar la cererea acestora, şi nu automat ca în celelalte situaţii de încetare a contractului.

VEZI ȘI: PSD VREA RELUAREA DISCUȚIILOR ÎN COALIȚIE PENTRU REGLEMENTAREA PREȚURILOR LA ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE NATURALE. „REALITATEA ECONOMICO-SOCIALĂ O IMPUNE”

Se clarifică faptul că şi încetarea contractului de furnizare încheiat între FUI şi clientul final pentru locul de consum preluat reprezintă o situaţie de preluare, în condiţiile în care acesta nu-şi găseşte un furnizor pe piaţa concurenţială. Corelativ, s-a introdus prevederea că, în cazul locurilor de consum cu un consum anual mai mic sau egal cu 28.000 MWh, FUI să decidă în mod liber dacă prelungeşte perioada de asigurare a furnizării gazelor naturale în regim de UI la locurile de consum ale clienţilor preluaţi după împlinirea duratei minime pentru care are această obligaţie şi să notifice clienţii preluaţi, cu cel puţin 30 de zile înainte, încetarea furnizării gazelor naturale în regim de UI, sau, după caz, prelungirea perioadei de furnizare a gazelor naturale în regim de UI, cu precizarea acesteia.

Noua reglementare, în favoarea clienților

A fost creată posibilitatea trecerii într-un timp cât mai scurt a clienţilor preluaţi de la FUI la un alt furnizor, prin micşorarea termenului de denunţare unilaterală de la 10 zile la 2 zile. Noul regulament prevede introducerea obligaţiei FUI de a publica în secţiunea dedicată FUI, de pe propria pagină de internet, datele de contact necesare comunicării cu clienţii finali în ceea ce priveşte furnizarea gazelor naturale în regim de UI (numere de telefon, adrese de e-mail, modalitatea de contactare prin accesarea paginii de internet etc.), contractul – cadru de furnizare a gazelor naturale în regim de UI, preţul de facturare, orice alte date şi informaţii privind furnizarea gazelor naturale în regim de UI, conform reglementărilor în vigoare şi comunicărilor/solicitărilor ANRE.

”Având în vedere contextul actual, această reglementare a fost necesară, iar măsurile vor asigura continuitatea în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali şi o mai bună gestionare a fluxului de preluare a clienţilor de către furnizorii de ultimă instanţă”, au arătat oficialii ANRE.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!