Spectacol total făcut de City la debutul în grupele Champions League!

Spectacol total făcut de City la debutul în grupele Champions League!

Spectacol total în primele meciuri disputate în prima rundă din faza grupelor Champions League.

Principala favorită la trofeu, Manchester City s-a distrat la Sevilla, scor 4-0, într-un meci în care Haaland a punctat de două ori. Referindu-se la victoria categorică a echipei sale în Andaluzia, Pep Guardiola a declarat că elevii săi trebuie să rămână conectați la importanța competiției.

„Din experienţă, ştiu că în Liga Campionilor trebuie să câştigi toate cele trei meciuri de acasă şi unul în deplasare pentru a te califica. Am câştigat deja jocul în deplasare, ceea ce scade puţin presiunea. Dar acum vom avea meciuri importante de jucat acasă. Cât despre Haaland, îmi place această rutină, pentru că devine una, să vin şi să vorbesc despre Haaland la fiecare conferinţă de presă. Cifrele vorbesc pentru el, avem mereu senzaţia că ar putea înscrie şi mai multe goluri. A fost o lovitură din afara careului, el era acolo. O centrare, el era acolo. Este întotdeauna la locul potrivit, la momentul potrivit. Nicio secundă mai devreme, nicio secundă prea târziu. O are în gene, are un instinct firesc de a marca goluri. El este mereu acolo la momentul potrivit, asta e marea lui virtute”, a declarat Pep Guardiola.

O victorie clară a obținut și Real Madrid, formație cotată de bookmakeri cu a cincea șansă la trofeu, s-a impus la scor de neprezentare, 3-0, în Scoția cu Celtic. Cu același scor, și-a adjudecat avantajul terenului propriu Dortmund în disputa cu FC Copennhaga. O victorie, „scurtă” a bifat și PSG, scor 2-1 la Paris cu Juventus.

Surprizele s-au înregistrat în confruntările Dinamo Zagreb – Chelsea, scor 1-0 și RB Leipzig – Șahtior Donețk 1-4.

Rezultatele înregistrate ieri în Champions League: 
Grupa E
Dinamo Zagreb – Chelsea 1-0
Salzburg – AC Milan 1-1
Grupa F
RB Leipzig – Șahtior Donețk 1-4
Celtic -Real Madrid 0-3
Grupa G
Borussia Dortmund – FC Copenhaga 3-0
ora 22:00 Sevilla – Manchester City 0-4
Grupa H
Benfica Lisbona -Maccabi Haifa 2-0
PSG – Juventus 2-1

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!