Eugenie Bouchard nu uită și nu iartă! Gestul controversat făcut de Simona Halep, care a marcat-o pe canadiancă: „Am rămas tare stresată!”

Eugenie Bouchard nu a dat uitării un gest controversat făcut de Simona Halep, pe durata celui mai important meci care a avut loc între cele două sportive, în circuitul WTA.

Aflată la Cluj-Napoca, unde participă la Transylvania Open, Eugenie Bouchard a remomorat un episod cu Simona Halep, pe care canadianca încă nu l-a uitat. În 2014, cele două s-au întâlnit în semifinale la Wimbledon.

(VEZI AICI: IMAGINI INCENDIARE CU EUGENIE BOUCHARD, CEA MAI SEXY JUCATOARE DE TENIS! MOTIVUL PENTRU CARE A AJUNS ÎN ROMÂNIA | GALERIE FOTO)

Eugenie Bouchard a învins pe Simona Halep, 7-6 (5), 6-2, însă în timpul partidei, ex-liderul WTA a făcut un gest controversat, peste care canadianca nu a trecut nici acum.

„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei mele, evident. M-am simțit foarte bine, dar lucrul pe care îl țin minte e că, la finalul partidei, am avut minge de meci. Nu știu dacă vă amintiți, dar Simona urma să servească, iar un spectator din tribune a început să țipe. Eu mi-am pierdut concentrarea, am ridicat mâna, dar Simona nu s-a oprit din a servi. A fost chiar la minge de meci. Simona a câștigat punctul, am pierdut și game-ul, și am rămas tare stresată, pentru că pierdusem mingea de meci. După care, mă bucur că am revenit și am servit pentru a mă califica în finală„, a spus Eugenie Bouchard.

Eugenie Bouchard, rivală cu Simona Halep

Eugenie Bouchard este una dintre cele mai sexy sportive în activitate. A câștigat un singur titlu WTA, la Nurnberg în 2014 și a mai pierdut alte cinci finale din circuit: Osaka, Wimbledon, Wuhan, Hobart și Kuala Lumpur. Cel mai bun loc ocupat în carieră este 5 WTA, atins în 2014. În același sezon, canadianca a eliminat-o pe Simona Halep în semifinale la Wimbledon, scor 7-6, 6-2, dar a cedat finala jucată împotriva Petrei Kvitova, 3-6, 0-6. Pe Instagram, are 2.3 milioane de urmăritori.

(VEZI AICI: CELE MAI SEXY JUCĂTOARE DE TENIS. AU CUCERIT TROFEE MARI, DAR ŞI INIMILE BĂRBAŢILOR)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta