Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, i-a transmis un mesaj de susținere tenismenei: „Acum începe cel mai greu meci”

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, i-a transmis un mesaj de susținere tenismenei: „Acum începe cel mai greu meci”

Antrenorul australian, Darren Cahill, a oferit prima reacție după ce Simona Halep a fost prinsă dopată la US Open. Ce a declarat cel care i-a fost antrenor sportivei timp de 6 ani. 

După vestea cutremurătoarea care a șocat o lume întreagă și anume faptul că Simona Halep a fost prinsă dopată cu o substanță numită „Roxadustat”, mai mulți sportivi, vedete și artiști au reacționat. Sportiva luptă acum, din răsputeri, să-și demonstreze nevinovăția.

Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei, și-a arătat susținerea față de tenismenă: „Te susțin sută la sută în această luptă, Simona, Până la capăt”, a declarat acesta. De asemenea, și Darren Cahill i-a transmis sportivei un mesaj.

„Este un sportiv care se stresa legat de orice îi era prescris de către un medic”

Antrenorul australian susține că este exclus ca Simona să fi luat cu bună știință sau intenționat acea substanță sau oricare alta, mai ales că era printre singurele sportive căreia îi era frică să ia vreun medicament care era prescris chiar și de medic.

„Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona Halep, vreau să vorbesc despre persoana pe care o cunosc și despre sportivul cu care am lucrat timp de 6 ani. 

În primul rând, și cel mai important, nu există nicio șansă ca Simona să fi luat cu bună știință sau intenționat vreo substanță de pe lista celor interzise. Nici una. Zero.

Este un sportiv care se stresa legat de orice îi era prescris de către un medic (ceea ce se întâmpla rar) sau despre orice supliment pe care-l lua sau pe care lua în calcul să-l consume. Simona spunea mereu «Te rog, verifică asta de două sau de trei ori, pentru a fi siguri că este legal, sigur și că e permis. Dacă nu ești sigur, nu îl iau». 

Ambii credem în programul de testare al Agenției Internaționale de Integritate și mereu discutam despre numărul de dăți în care a fost testată, atât în turnee, cât și în afara lor. A făcut-o fără să se plângă, fiind sigură că și alți atleți erau testați la fel de des. Era important pentru ea să concureze împotriva unor sportivi, era important pentru ea. Este important pentru toată lumea. Integritatea Simonei este impecabilă”, a declarat Darren Cahill pe pagina de Instagram.

Darren Cahill și Simona Halep / (sursă foto: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: Prima reacție a lui Toni Iuruc, după ce Simona Halep a picat testul anti-doping: ”Poți să-i iei orice Simonei, dacă i-ai luat cinstea, corectitudinea, o omori!”)

„Acum începe cel mai greu meci din cariera ei”

„Respectă oamenii, iubește jocul și mereu a fost umilă și o campioană abordabilă. Am privit cu mândrie la persoana care a devenit, care s-a maturizat și văzând compasiunea pe care a arătat-o. Nu vorbesc despre lucrurile pe care le vede lumea tenisului, vorbesc despre bunătatea și atenția ei pe care puțini au fost norocoși să le simtă. Sunt geniul de acțiuni făcute din dragoste, nu din publicitate.

Onestitatea a fost mereu una dintre cele mai puternice calități, dar și cea mai mare slăbiciune. Râdeam mai mereu despre faptul că ea nu se poate preface și nici măcar nu poate spune o minciună nevinovată. Dacă o întrebați ceva la conferința de presă, ea scapă un răspuns sincer. Toată lumea îi poate vedea mereu starea, indiferent dacă e bună sau rea.

Asta e Simo. Primești exact ceea ce vezi. A construit o carieră și o moștenire incredibilă în timp ce mergea pe calea cea grea. Calea corectă.

Va urma un proces care va răspunde la multe întrebări. Cum a spus Simona, acum începe cel mai greu meci din cariera ei. Cred în ea. Mereu am crezut și cu sinceritate, niciodată nu am crezut mai mult ca acum. Sunt alături de Simo”, a încheiat antrenorul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli