Poveste șocantă! Un tânăr de 29 de ani din Mureș a fost abuzat fizic de către doi vecini de-ai săi

Poveste șocantă! Un tânăr de 29 de ani din Mureș a fost abuzat fizic de către doi vecini de-ai săi
Tânăr abuzat Sursă foto: Pixabay

O simplă ieșire în oraș a tânărului de 29 de ani avea să ajungă una dintre cele mai traumatizante experiențe din viața sa. A petrecut câteva ore într-un bar, apoi a ajuns în casa unui vecin, care l-a abuzat sexual, împreună cu un alt bărbat.

Cei trei bărbați au ieșit să bea într-un bar din satul Valea Largă, județul Mureș, acolo și unde locuiau. După ce au consumat mai multe pahare, tânărul de 29 de ani a fost invitat să continue distracția alături de ceilalți doi în vârstă de 25 respectiv 49 de ani.

CITEȘTE ȘI: KAALAN WALKER, CONDAMNAT LA 50 DE ANI DE ÎNCHISOARE! RAPPERUL AR FI ABUZAT MAI MULTE MINORE

A vrut să continue băuta de la bar, dar a sfârșit să fie violat de către vecinii săi

Vecinii s-au pus de acord rapid să plece împreună acasă la unul dintre ei, însă, la un moment dat, după câteva apropouri și atingeri nepotrivite, indivizii de 25 și 49 de ani și-au forțat vecinul să întrețină relații sexuale cu ei.

A doua zi, victima, adică tânărul de 29 de ani, a mers la postul de poliție din comună și a spus că a fost violat. Cei doi au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, după care instanța a decis ca suspectul de 49 de ani să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cel de 25 de ani s-a decis arestarea la domiciliu. Ambii sunt acuzați de viol.

”La data de 2 noiembrie 2022, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au fost sesizați de către un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei fapte de viol. Din cercetările efectuate, s-a reținut că, la aceeași dată, persoana vătămată, în timp ce se afla într-un local din Valea Largă, ar fi fost invitată de doi bărbați, de 25 și 49 de ani, din aceeași localitate, la locuința unuia dintre aceștia. Ulterior, victima ar fi întreținut, împotriva voinței sale, relații sexuale, cu cei doi bărbați.

În urma probatoriului administrat, față de cei în cauză, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. La data de 3 noiembrie a.c., instanța de judecată a admis fața de bărbatul de 49 de ani măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar față de celălalt, măsura arestului la domiciliu. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru probarea întregii activități infracționale”, arată un comunicat al IPJ Mureș.

VEZI ȘI: O TÂNĂRĂ DE 14 ANI DIN MARAMUREȘ A FOST ATACATĂ ȘI ABUZATĂ DE UN BĂRBAT CARE A URMĂRIT-O ZECI DE METRI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Gandul.ro
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!