Iancu Sterp, prima reacție, după ce fratele său, Culiță, a fost reținut de polițiști: „Campionii nu mor niciodată”

Iancu Sterp, prima reacție, după ce fratele său, Culiță, a fost reținut de polițiști: "Campionii nu mor niciodată"

Noaptea de miercuri spre joi a fost fatidică pentru Culiță Sterp. Artistul mergea spre casă, la volanul bolidului său de lux, sub influența alcoolului și cu o viteză amețitoare. Nu a ținut cont de culoarea roșie a semaforului și, din nefericire a provocat un grav accident. În prezent, cântărețul se află în arestul poliției. Fratele său, Iancu Sterp a avut o primă reacție în mediul online.

Poliţiştii Biroului Rutier l-au reținut pe Culiță Sterp pentru 24 de ore. „Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Cluj, pentru libertatea.ro.

Prima care a oferit publicului informații despre celebrul cântăreț a fost partenera acestuia, Daniela Iliescu. Tânăra i-a liniștit pe fani și le-a transmis faptul că tatăl copilului său este bine. De asemenea, blondina s-a arătat deranjată de faptul că logodnicul său a fost judecat pentru ceea ce s-a întâmplat, ba chiar i-a rugat pe cei care i-au transmis cuvinte jignitoare să își vadă de viață.

CITEȘTE ȘI: PLATFORMA TIKTOK ÎL CONSIDERĂ PE CULIȚĂ STERP VINOVAT! CE A FĂCUT ARTISTUL CU O ZI ÎNAINTE DE ACCIDENT

Recent, Iancu Sterp a vrut să arate că este alături de fratele său mai mare, astfel a avut o primă reacție în mediul online. În mod sugestiv, a publicat un fragment dintr-o piesă cântată de Culiță Sterp, iar refrenul sună cam așa: „Campionii nu mor niciodată!” .

Culiță și Iancu Sterp

Cu cine era, de fapt, Culiță Sterp în mașină, atunci când s-a produs accidentul

Artistul se afla la volanul SUV-ului său atunci când s-a produs impactul cu o mașină, marca Dacia Logan. Culiță Sterp era însoțit de dansatoarea care apare în clipul său. Cu câteva ore înainte de producerea accidentului, artistul postase mai multe imagini în care se afla alături de un bun prieten. Culiță Sterp a publicat câteva filmulețe, pe pagina sa de Instagram, în care dansa și râdea, fără să se gândească vreo secundă la ceea ce avea să urmeze.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani