Dan Puric, dezvăluiri emoționante despre cel mai frumos Crăciun din viața lui. Ce l-a marcat pe actor în urmă cu câțiva ani: „Au aruncat cu ciocolățile după mine”

La cei 63 de ani, Dan Puric se numără printre cei mai îndrăgiți regizori, scriitori și actori de la noi. Cariera i-a adus un succes colosal, însă puțini știu detalii din culisele vieții lui. Invitat la „Fain și Simplu”, podcast moderat de Mihai Morar, acesta a povestit care a fost cel mai frumos Crăciun din viața sa și ce lucru l-a marcat atunci.

Creatorul și protagonistul spectacolelor de pantomimă și-a deschis sufletul și a stat de vorbă cu Mihai Morar. Ca de fiecare dată, e o adevărată plăcere pentru fanii acestuia să-i asculte poveștile. În timpul unei călătorii prin timp, actorul și-a amintit cum a fost cel mai frumos Crăciun din viața sa. A mărturisit că atunci se afla la Viena și că s-a implicat într-o acțiune caritabilă.

Dan Buric, acțiune caritabilă la Viena

Acesta le-a bucurat sufletele unor copiii cu un număr de pantomimă, iar în timp ce se afla pe scenă s-a trezit cu o mulțime de ciocolate aruncate către el, deoarece copiii nu își doreau ca el să părăsească sala. Dan Puric mărturisește că a fost foarte emoționat atunci când a văzut acest lucru, iar gestul celor mici i-a marcat întreaga viață. Marele artist spune că acela a fost cel mai mare Crăciun pentru el.

„Am avut în copilărie o chestie de căldură nemaipomenită. Dar cel mai frumos Crăciun l-am făcut la Viena. Predam acolo cam 2 săptămâni pe an, studenții m-au înțeles, mă iubeau foarte mult austriecii.

Unii săreau gardul, le plăcea libertatea asta cu care veneam de la Dem Rădulescu. Și zice: „Dane, uite avem aici un orfelinat și spectacol de Crăciun și nu vrei să le faci niște pantomime, sunt și niște bănuți!”, „Da”, zic…și așa amărât..zic, „Cum să nu!”

Copii de 8 ani, 9 ani, 10 ani…Erau niște clowni înaintea mea, belgieni, și am început să fac pantomimă, dar numere frumoase. Și au început să râdă, unii se amuzau cu o bucurie atât de mare și nu mai puteam să plec.”, a mărturisit Dan Puric la „Fain& Simplu”

VEZI ȘI: VIDEO ACTORUL DAN PURIC DEZVĂLUIE DE CE DĂNILĂ PREPELEAC ESTE CHEIA POPORULUI ROMÂN: „SE TREZEȘTE NUMAI CÂND DĂ DE DRACU. ÎN SITUAȚIILE LIMITĂ, CELE MAI NENOROCITE…”

Dan Puric a petrecut cel mai frumos Crăciun la Viena (Sursă: Arhivă)

NU RATA: VIDEO DAN PURIC A DEZVĂLUIT DE CE ESTE ACUZAT: „MI-AU PLĂCUT, LE-AM IUBIT! AM FOST ACUZAT CĂ FAC ABUZ DE CITATE…”

Dan Puric: „Au aruncat cu ciocolățile după mine”

Copiii nu l-au mai lăsat să plece și au început să umple scena de pachețele cu dulciuri pentru a-l face pe actor să mai rămână. Dan Puric povestește cu emoții că s-a trezit cu ciocolate aruncate spre el de la copiii care au rămas fascinați de numărul lui de pantomimă.

„A durat 10 minute, 20,30,40 și am vrut să plec, și atunci disperați, știi ce au făcut? Și-au aruncat ciocolățile pe scenă după mine! Mie mi-a venit să plâng, eu le aruncam înapoi, ei dădeau cu ciocolăți. „Stai, numai să stai, nu ne lăsa!” A fost ceva de vis. Tu îți dai seama că el săracu primise ciocolată, bomboane, mi le arunca mie pe scenă. Ce poți să faci în situația asta? Ăla a fost cel mai mare Crăciun pentru mine.”, a mai adăugat actorul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!