George Buhnici și șoția sa au spus „adio” sărbătorilor petrecute în România. Ce destinație de lux au ales cei doi

 George Buhnici este cunoscut datorită emisiunii „iLikeIT” de la Pro Tv, unde timp de 8 ani a fost lider de audiență pe domeniul în care activează. Jurnalistul are un succes colosal pe plan profesional și de aceea își permite să-și satisfacă orice moft. Nici bine n-au venit sărbătorile, căci acesta și-a luat soția și fetița și au plecat în vacanță.

Lorena și George Buhnici nu și-au dorit să-și petreacă sărbătorile de iarnă în România, așa că i-au spus „adio” și au ales o destinație de lux. Cei doi au plecat în Veneția, Italia și nu au uitat să împărtășească și cu fanii acest lucru. Soția jurnalistului a publicat pe contul ei de Instagram câteva imagini cu peisajele fabuloase, iar fanii au rămas surprinși să vadă unde își petrec aceștia sărbătorile.

La fel ca și în cazul altor vedete, George și Lorena Buhnici nu ezită să se răsfețe atunci când călătoresc, iar locațiile pe care le aleg, sunt de fiecare dată fascinante. Nu-i de mirare că vloggerul nu a ales o oarecare destinație de la noi, căci la veniturile sale, ar putea ajunge în orice țară și cu siguranță nu s-ar uita la bani. Cei doi părinți nu și-au putut lăsa fetița acasă, așa că au decis să o ia cu ei pentru a se putea bucura și ea de călătoria luxoasă.

VEZI ȘI: CE AVERE ARE, DE FAPT, GEORGE BUHNICI? DIN CE A FĂCUT BANI FOSTA VEDETĂ A PRO TV

George și Lorena Buhnici își petrec sărbătorile în Veneția (Sursă: Instagram)

CITEȘTE ȘI: GEORGE BUHNICI, O NOUĂ ”SCĂPARE” ÎN SPAȚIUL PUBLIC: ”BĂRBAȚII FAC MUNCILE CELE MAI…”

Ce venituri are George Buhnici

George Buhnici a devenit celebru pentru videoclipurile pe care le face și le publică pe YouTube. Acestea nu numai că i-au adus faimă, dar și încasările sale sunt destul de mari. Potrivit informațiilor care circulă în mediul online, George Buhnici a reușit să adune în lunile mai și iunie ale acestui an, aproximativ 3.000 de euro numai din canalul său de YouTube. Valoarea netă de profit este cuprinsă între 92.7000 și 556.000 euro, în timp ce câștigurile sale din acea perioadă erau trecute de 7.000 de euro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!