Tradiții și obiceiuri de Bobotează sau Botezul Domnului. Ce nu trebuie să faci pe 6 ianuarie 2023

Tradiții și obiceiuri de Bobotează sau Botezul Domnului. Ce nu trebuie să faci pe 6 ianuarie 2023
Tradiții și superstiții de Bobotează, ziua în care se sfințesc apele

Pe data de 6 ianuarie, credincioșii sărbătoresc Boboteaza sau Botezul Domnului, adică momentul în care Isus Hristos a fost botezat în Iordan. Așa cum era de așteptat, există o mulțime de obiceiuri și tradiții care ar trebui respectate în această zi. Iată ce nu ar trebui să faci.

Preoții țin slujbe speciale în această zi de mare sărbătoare, având loc sfințirea apelor peste tot în România. Credincioșii merg la biserică, urmând să se întoarcă acasă cu apă sfințită din dorința de a alunga spiritele rele.

VEZI ȘI: TOP 15 cele mai ciudate tradiții și obiceiuri de sărbători, din lume. N-o să-ți vină să crezi ce fac nemții sau ucrainenii în ziua de Crăciun

Tradiții și obiceiuri de Bobotează

De Bobotează credincioșii obișnuiesc să dea de pomană cu gândul la cei care au trecut la cele sfinte. Pe lista alimentelor se numără și piftia, coliva și vinul roșu, care, potrivit tradiției, ar fi potrivite pentru o asemenea perioadă.

În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), mulți români pregătesc o masă festivă, bucurându-se alături de cei dragi de preparatele culinare. De pe masă nu lipsesc cele 12 ingrediente specifice zilei de 6 ianuarie: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borş de burechiuşe sau urechiuşele babei (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Înainte ca toți membrii familiei să se așeze la masă, se pune la fiecare colț câte un bulgăre de sare sau sub masă se adaugă fân, pentru a atrage belșugul.

CITEȘTE ȘI: De ce se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei, de fapt. Ce tradiții trebuie să respecți pe 30 noiembrie

În funcție de zonă, există mai multe tradiții și obiceiuri care sunt respectate. Spre exemplu, preoții pot merge lângă un lac sau râu și pot arunca o cruce de dimensiuni medii în apă, urmând ca cei mai curajoși înotători să încerce să o aducă înapoi la mal. Cel care reușește, se spune că va avea parte de un an plin de noroc. Pe data de 6 ianuarie, credincioșilor le este interzis să muncească, fiind considerată o zi la fel de importantă precum Crăciunul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!