Caz cutremurător la Constanța! Patru persoane, dintre care una cu handicap și afecțiuni psihice, au fost obligate să se prostitueze

Caz cutremurător la Constanța! Patru persoane, dintre care una cu handicap și afecțiuni psihice, au fost obligate să se prostitueze
Un caz grav de prostituție a ieșit la iveală. Sursă foto: Pixabay

Zilele acestea, procurorii DIICOT au decis reținerea a doi suspecți din Constanța, ca urmare a unui dosar de trafic de persoane. Inculpații ar fi obligat patru victime să se prostitueze, dintre care unul cu handicap, în România și Austria. Persoanele reținute ar deține și substanțe ilegale de mare risc. 

Săptămâna aceasta, procurorii DIICOT și polițiștii BCCO au perchiziționat cinci case din județul Constanța. Domiciliile anchetate le aparțin unor indivizi acuzați de trafic de persoane, deținere de substanțe interzise pentru consum propriu, dar și de proxenetism, atât în România, cât și în Austria.

Indivizii care sunt cercetați în cadrul dosarului sunt acuzați că ar fi racolat patru persoane pentru a le exploata sexual. Potrivit datelor furnizate de anchetatori, una dintre victime suferă de o formă gravă de handicap și de multiple afecțiuni psihice.

(CITEȘTE ȘI: ”Cobra” Tate, interzis! Este cercetat în dosare de prostituție și spălare de bani, iar acum a fost dat jos de pe Facebook și Instagram)

Ce se va întâmpla cu bărbații din Constanța care au obligat patru persoane să se prostitueze

Vineri, bărbații inculpați vor fi duși la Tribunalul Constanța, cu o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Respectivii sunt acuzați că ar fi obligat, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cele patru persoane amintite să se prostitueze pentru a obține câștiguri financiare din munca lor.

Bărbații ar fi reușit să-și desfășoare liniștiți activitățile prin închirierea a diferite locuri, atât din România, cât și din Austria, pe care le foloseau pentru a le trimite clienți celor patru persoane obligate să se prostitueze. Inculpații găseau aceste spații postând anunțuri pe diferite site-uri de specialitate și rețele de socializare.

(CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri șocante în cazul gemenilor din Ploiești care au murit, după ce au căzut de la etajul 10! Străbunica femeii: ”A fost prinsă și de Poliție la prostituție”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!