Vremea rea a făcut primele victime! O femeie din Hunedoara a fost găsită moartă în zăpadă

Vremea rea a făcut primele victime! O femeie din Hunedoara a fost găsită moartă în zăpadă

Vremea rea din ultimele zile a făcut primele victime. O femeie în vârstă de 46 de ani din județul Hunedoara și-a găsit sfârșitul în zăpadă. Trupul neînsuflețit a fost descoperit într-o zonă greu accesibilă, iar salvamontiștii au intervenit pentru recuperarea acestuia.

O femeie în vârstă de 46 de ani a avut parte de un sfârșit tragic. Aceasta a fost găsită moartă în zăpadă de către ginerele său în zona Câmpu lui Neag. Bărbatul a anunțat imediat autoritățile. Trupul femeii a fost găsit într-o zonă greu accesibilă, așa că salvamontiştii din Valea Jiului au fost nevoiți să intervină pentru recuperarea acestuia.

„Polițiștii au constatat că persoana decedată a fost găsită la aproximativ 2 km de drumul principal dintre Uricani şi localitatea Câmpu lui Neag, în zăpadă.  Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că femeia nu prezintă urme de violenţă, în cauză nefiind suspiciuni privind comiterea infracţiunii de omor”, a transmis IPJ Hunedoara.

(CITEȘTE ȘI: ȚI SE SFÂȘIE SUFLETUL! CRISTIANA, ROMÂNCA GĂSITĂ MOARTĂ ÎN ZĂPADĂ, ÎN ITALIA, ÎȘI TRĂIA VIAȚA ÎN PREAJMA NECUVÂNTĂTOARELOR: „CÂINII MEI ÎMI ȚIN DE CALD”)

Hipotermia, un ucigaș tăcut

În ultimele zile, zăpada și viscolul au blocat numeroase drumuri publice, iar oamenii au rămas în mașini, în frig, ore întregi. Au avut loc și tragedii, iar hipotermia a făcut primele victime. În acest context, medicul Tudor Ciuhodaru a tras un semnal de alarmă și a spus ce măsuri trebuie să luăm pentru a ne apăra de ger.

„Atenție. Urmează temperaturi extrem de scăzute. Hipotermia e un ucigaş tăcut. Alegeţi haine groase, rezistente la umezeală, care să va asigure protecţia capului, feţei şi a mâinilor pentru a evita pierderile de căldură şi încălţăminte lejeră care să nu împiedice circulaţia la nivelul membrelor. Evitaţi expunerea prelungită la frig. Alternaţi expunerea cu repausul în spaţii încălzite precum instituţii publice, magazinele, staţiile de benzină, gări. Evitaţi imobilizarea prelungită. Consumaţi lichide calde.

În cazul în care sunteți blocați în trafic, nu părăsiţi maşina dacă este viscol şi nu puteți preciza distanţa până la adăpost deoarece vă puteţi rătăci iar hipotermia se instalează mult mai repede în condiţii de vânt şi umezeală. Alimentaţi-vă corespunzător şi evitaţi consumul de alcool sau excesul de sedative.”, a scris medicul Tudor Ciuhodaru, pe rețelele sociale.

(VEZI ȘI: CUM RECUNOAȘTEM SIMPTOMELE ȘI CE TREBUIE SĂ FACEM ÎN CAZ DE HIPOTERMIE. „ESTE UN UCIGAȘ TĂCUT”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!