Vlăduța Lupău a ajuns pe mâna medicului estetician. La ce intervenție a apelat vedeta

Vlăduța Lupău a ajuns pe mâna medicului estetician. La ce intervenție a apelat vedeta
Vlăduța Lupău / (Sursa: Instagram)

Vlăduța Lupău a decis că este momentul să îi facă o vizită medicului estetician. Aceasta și-a dorit o schimbare, așa că nu a stat mult pe gânduri. Artista a fost mândră de rezultate și le-a arătat și fanilor din mediul online cum a decurs intervenția.

Vlăduța Lupău a pășit în cabinetul medicului estetician. Aceasta a hotărât că este timpul pentru o schimbare și a trecut imediat la treabă. Vedeta i-a făcut o vizită medicului pentru a-și pune acid hialuronic în buze. Artista nu se află la prima intervenție de acest fel, așa că nu a avut prea mari emoții. S-a lăsat cu încredere pe mâna specialistului și a fost foarte mulțumită de rezultate.

Vlăduța Lupău este adepta unui look natural, așa că nu a exagerat. După intervenție, buzele sale au fost destul de inflamate, iar rezultatul final se va vedea în câteva zile. Artista le-a arătat și fanilor din mediul online cum a decurs intervenția.

„Am venit să, momentan sunt dată cu ruj și creion, o să mă șterg, îmi aranjeze buzele. Abia aștept. Aș vrea să fie așa cum sunt acum dată cu contur și ruj. Cu siguranță mâine-poimâne, este efectul ăla de care zice toată lumea…bot de rață. Deci, practic rezultatul pe care eu mi-l doresc o să se vadă în două – trei zile”, a spus Vlăduța Lupău, pe Instagram.

Vlăduța Lupău, în cabinetul medicului estetician. Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: VLĂDUȚA LUPĂU, FOTOGRAFIA CARE A EMOȚIONAT PE TOATĂ LUMEA! CUM A APĂRUT ARTISTA ÎN MEDIUL ONLINE)

Vlăduța Lupău, probleme după naștere

De când a devenit mămică, Vlăduța Lupău este în al nouălea cer. Însă, deși a scăpat de problemele specifica graviduțelor, aceasta s-a confruntat cu altele noi după naștere. Artista nu a ascultat sfatul medicului și a avut mult de tras. Se pare că s-a confruntat cu dureri crunte de oase și articulații, dar și cu o cădere excesivă a părului. Toate acestea pentru că a decis să ignore recomandările medicului și nu a urmat tratamentul prescris de acesta.

„Cele care sunteți însărcinate sau ați născut, neapărat să luați vitaminele pe care vi le recomandă ginecologul după sarcină. Eu am făcut greșeala și nu le-am luat. Cred că de acolo mă dor și oasele și articulațiile, îmi cade și părul.

Nu le-am luat, că m-am văzut cu sacii în car și nu le-am luat. Sincer, dacă aș da timpul înapoi aș lua cred că pachetul dublu, numai să scap de chestiile astea. Dar, vă rog, cele care vreți să mă ascultați, ascultați-o pe sora voastră și nu faceți greșeala asta. Luați toate medicamentele pe care vi le recomandă doctorul, după ce nașteți!”, a spus Vlăduța Lupău.

(VEZI ȘI: VLĂDUȚA LUPĂU, DECLARAȚII CONTROVERSATE: „SĂ AI UN AMANT SAU O AMANTĂ ESTE FOARTE UȘOR”. CE SPUNE ARTISTA DESPRE VIAȚA DE FAMILIE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!