O femeie a luat acasă un pui de pisică de pe stradă, să aibă grijă de el. Ce a descoperit ulterior

O femeie a luat acasă un pui de pisică de pe stradă, să aibă grijă de el. Ce a descoperit ulterior

O femeie se afla la volanul maşinii, iar, la un moment dat, pe drum, a văzut un pui de pisică. Pentru că este o mare iubitoare de animale, nu a stat prea mult pe gânduri şi a decis să ia animăluțul acasă. După câteva zile a descoperit ceva şocant!

Jill Hicks conducea pe un drum aglomerat din Tennessee, iar la un moment dat ceva i-a atras atenţia. Când a coborât din maşină a văzut un pui de pisică şi nu a putut rezista să îl lase în drum, astfel a decis să îl ia acasă şi să îl îngrijească.

„Am tras pe dreapta, am coborât din mașină și l-am luat. A alergat puțin, dar nu atât de rapid și nici n-a ajuns departe. M-am apropiat, am luat animalul în brațe și l-am pus în mașină cu mine. S-a urcat peste tot pe mine”, a povestit femeia, potrivit celor de la the-sun.com.

Femeia s-a ocupat de animal cât de bine a putut, însă la un moment dat a făcut o descoperire care a uimit-o.

Ce a descoperit femeia, după câteva zile

Într-o seară, Jill a decis să doarmă cu animăluţul, iar în timp ce se juca cu el, şi-a dat seama că. de fapt, puiul de pisică era un râs.

„Am mers acasă pentru cină, i-am dat să mănânce, i-am făcut o baie, am luat animalul în pat cu mine și am decis că nu este o pisică, ci un râs”, a dezvăluit femeia.

CITEŞTE ŞI: ANIMALUL EXTREM DE PERICULOS LA CARE NU TE-AI FI AȘTEPTAT. LE POATE DISTRUGE GOSPODĂRIILE ROMÂNILOR ÎN DOAR CÂTEVA MINUTE

După ce s-a documentat mai bine și a înțeles cât de periculoasă poate deveni felina pe măsură ce va crește, Jill Hicks a decis să ceară ajutorul unei societăţi americane care se ocupa cu protejarea animalelor sălbatice.

Puiul a fost preluat și dus într-o rezervație, iar în luna martie va fi eliberat în natură. Specialiştii au felicitat-o pe femeie pentru decizia pe care a luat-o pentru că, pe măsură ce ar fi crescut, animalul ar fi devenit mult mai periculos.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Răsturnare de situație în procesul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău? Ce ar fi spus cei doi băieți ai vedetelor în fața judecătorilor. Cu cine vor, de fapt, să locuiască
Click.ro
Răsturnare de situație în procesul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău? Ce ar fi spus cei doi băieți ai vedetelor în fața judecătorilor. Cu cine vor, de fapt, să locuiască
Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Ce se întâmplă cu Kievul și cu ce se alege Rusia
Digi 24
Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Ce se întâmplă cu Kievul și cu ce se alege Rusia
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Șeful gărzilor de corp ale lui Călin Georgescu a venit la DIICOT. Va fi audiat în dosarul privind căutarea tehnicii de filaj din casa fostului candidat
Gandul.ro
Șeful gărzilor de corp ale lui Călin Georgescu a venit la DIICOT. Va fi audiat în dosarul privind căutarea tehnicii de filaj din casa fostului candidat
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic