Secretul mai puțin știut de pasagerii zborurilor! Ce pot face însoțitorii de bord, în timpul călătoriei cu avionul

Secretul mai puțin știut de pasagerii zborurilor! Ce pot face însoțitorii de bord, în timpul călătoriei cu avionul
Ce pot face însoțitorii de zbor, în timpul călătoriei? Sursă foto: Pixabay

O călătorie cu avionul trebuie să fie plăcută și confortabilă, indiferent de distanța care urmează să fie parcursă. Însă, acest fapt nu se aplică, întotdeauna, pentru însoțitorii de zbor. Uneori, sunt puși în situația de a lua decizii pe care, probabil, puțini și le doresc. De pildă, care sunt câteva dintre drepturile pe care le au, în timpul unei călătorii cu avionul? Detaliile se află mai jos, în articol.

Fiecare profesie „ascunde” mici secrete, de la coduri și gesturi, până la reguli ce țin de „bucătăria” internă. Însă, te-ai gândit vreodată la câteva dintre drepturile pe care le au însoțitorii de zbor, însă despre care puțini oameni știu? Există o serie de reguli pe care însoțitorii de bord le respectă cu strictețe, mai ales când intră în discuția siguranța pasagerilor și a personalului prezent la bordul aeronavei.

Vezi și DECESUL ÎN TIMPUL ZBORULUI CU AVIONUL. CARE ESTE PROCEDURA ECHIPAJULUI ȘI CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANA DECEDATĂ

Ce pot face însoțitorii de zbor, în timpul unei călătorii?

De pildă, un însoțitor de zbor are dreptul de a deschide ușa unei toalete, în orice moment. Deși ar putea însemna încălcarea dreptului la intimitate, acest lucru ar putea fi posibil doar în momentul în care există motive de siguranță. De exemplu, atunci când un pasager acuză stări de rău (amețeli, de cele mai multe ori, care apar în timpul zborului).

Pe de altă parte, dacă există o problemă în cazul unui pasager, atunci echipajul prezent la bord intervine de la distanță. Însoțitorii de zbor nu se vor strânge toți, niciodată, în jurul unei singure persoane, pentru a nu crea panică în rândul celorlalți pasageri. Pentru a calma un pasager care nu suportă turbulențele, însoțitorul de zbor are dreptul să se așeze lângă persoana respectivă și să o liniștească.

De asemenea, însoțitorii de zbor pot debarca pasageri, în condițiile în care observă că se află sub influența băuturilor alcoolice, arată digi24.ro.

Citește și  TOP 4 SECRETE MAI PUȚIN ȘTIUTE DE CĂLĂTORI! DE CE TREBUIE SĂ ÎȚI PUI TELEFONUL PE „MODUL AVION”, ATUNCI CÂND TE AFLI ÎN TIMPUL UNUI ZBOR

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!