Doi soţi au trăit un şoc după ce din pereţii casei a început să curgă un lichid galben şi lipicios! Ce era, de fapt: „Nu am văzut niciodată așa ceva”

Doi soţi au trăit un şoc după ce din pereţii casei a început să curgă un lichid galben şi lipicios! Ce era, de fapt: „Nu am văzut niciodată așa ceva"

Doi soți din Marea Britanie au avut parte de șocul vieții după ce au făcut o descoperire chiar în casa în care locuiau. Într-o zi a început să curgă din pereți un lichid galben și lipicios. Nu le-a venit să creadă când și-au dat seama ce era, de fapt.

Kate Dempsey, în vârstă de 41 de ani, și soțul Andrew Dempsey, în vârstă de 42 de ani, au observat la un moment dat câteva pete întunecate pe pereți, dar au crezut că este de la umezeală. Ulterior, un miros foarte dulce a făcut-o pe femeie să se uite mai atent în casă, iar atunci a făcut descoperirea șocantă, potrivit Daily Mail.

Pereții casei lor se transformaseră într-un stup uriaș de albine.

CITEȘTE ȘI: UN TÂNĂR A AJUNS DE URGENȚĂ LA SPITAL, DUPĂ CE A FOST ÎNȚEPAT DE PESTE 20.000 DE ALBINE. CUM A FOST POSIBIL AȘA CEVA

În momentul în care femeia a ridicat podeaua a găsit o bucată de fagure de peste 2,5 m și litri de miere.

„Nu am văzut niciodată așa ceva. Volumul stupului era imens. Tot tăiam din scânduri și tot apăreau mai multe bucăți de fagure”, a spus ea.

Cum au reușit soții să scape de albine

Kate Dempsey a spus că a durat mai multe săptămâni până au reușit să scape de toate albinele. Cei doi s-au hotărât să facă totul pe cont propriu, deoarece o firmă specializată le-a cerut o sumă foarte mare și nu și-au permis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă