Patru ani de la moartea lui Răzvan Ciobanu! Designerul le-a apărut în vis apropiaților și a avut o dorință specială: „Îmi cerea să-i fac un…”

Patru ani de la moartea lui Răzvan Ciobanu! Designerul le-a apărut în vis apropiaților și a avut o dorință specială: „Îmi cerea să-i fac un…”

Astăzi, 29 aprilie 2023, se împlinesc patru ani de când Răzvan Ciobanu s-a stins din viață. Designerul a decedat la vârsta de 43 de ani, în urma unui accident. Vedeta se întorcea spre casă, în București, după ce a petrecut intens câteva zile la mare, însă a pierdut controlul volanului, iar mașina pe care o conducea s-a izbit de un copac. Acum, cei care i-au fost prieteni îi aduc un omagiu și pregătesc, astfel, un eveniment în memoria lui.

În urmă cu patru ani, în dimineața zilei de 29 aprilie 2019, în a doua zi de Paște, vestea că Răzvan Ciobanu s-a stins din viață zguduia România. Creatorul de modă și-a găsit sfârșitul după câteva zile petrecute la mare. Pe drumul de întoarcere către casă, Răzvan Ciobanu a pierdut controlul volanului, iar mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un copac. Din păcate, vedeta nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Accidentul a avut loc în dreptul localității Săcele, din județul Constanța.

Astăzi, la patru ani de la decesul lui Răzvan Ciobanu, cei care l-au cunoscut își amintesc cu drag de „copilul teribil al modei românești”, cum era supranumit. Alin Gălățescu, cel care a fost prieten și coleg de breaslă cu Răzvan, a trecut în revistă unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le are cu stilistul.

„Am foarte multe amintiri, îl știam de la 16 ani pe Răzvan. Era pasionat de modă, inclusiv la început, de creație, dar a și scris. Eram la un ziar și ne trimitea articole săptămânal despre fashion. Avem multe amintiri și de la toate show-urile de la Romanian Fashion Week, acolo unde am fost director artistic 10 ani și unde el a excelat cu niște colecții fabuloase (…).

În general, toate întâlnire cu el erau frumoase. De exemplu, când făcea, la un moment dat, selecție pentru un magazin de lux din Dorobanți… În general, el ca personaj era un personaj extrem de agreabil. Prezența lui la show-urile mele, de obicei, ca invitat, la Gala Avanpremiere și Soiress de la Mode… Au fost zeci de ani în care am petrecut împreună”, a declarat Alin Gălățescu, potrivit spynews.ro.

(CITEȘTE ȘI: MAMA LUI RĂZVAN CIOBANU A EXPLICAT CE SE ÎNTÂMPLĂ CU AFACEREA FAMILIEI, DUPĂ MOARTEA DESIGNERULUI ȘI A TATĂLUI SĂU: „AȘA CONSIDER EU CĂ ESTE MAI BINE”)

I-a apărut în vis

Deși nu mai este printre noi, Răzvan Ciobanu nu a fost uitat de către cei care l-au admirat și iubit. Alin Gălățescu spune că designerul i-a apărut recent în vis și i-a cerut să organizeze un show în memoria sa. Alin Gălățescu are de gând să îndeplinească dorința prietenului său, așa cum a mai făcut-o și în trecut.

Numai că de această dată, show-ul o să se transforme într-un shooting special, ce va avea loc chiar în ziua în care Răzvan Ciobanu a fost înmormântat, 2 mai. Alin Gălățescu aduce creațiile lui Răzvan Ciobanu în prim plan, dar și pe modelul Lili Stan, alături de care regretatul creator de modă a lucrat ani buni.

„A fost la un moment dat un vis complex în care îmi cerea să-i fac un show, dar o să-l transform într-un shooting special pe care o să-l fac săptămâna viitoare în memoria lui, cu creațiile lui, cu Lili Stan, care a fost una dintre icon-urile la care el a ținut foarte mult și care a fost la toate show-urile lui Răzvan, a fost o bună prietenă”, a mai spus Alin Gălățescu.

(VEZI ȘI: A MURIT TATĂL LUI RĂZVAN CIOBANU! ÎN URMĂ CU MAI BINE DE TREI ANI ÎŞI CONDUCEA FIUL PE ULTIMUL DRUM)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
Click.ro
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Sonic împlinește 35 de ani și Sega îi face o statuetă de lux: doar 50 de unități, la 6.300 de dolari bucata – VIDEO
go4it.ro
Sonic împlinește 35 de ani și Sega îi face o statuetă de lux: doar 50 de unități, la 6.300 de dolari bucata – VIDEO
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Scandal în lumea muzicii, după gestul lui Ian de la Arenele Romane. Artistul, criticat de Tzancă Uraganu: „Te vedeai tu trapper din America?”
Gandul.ro
Scandal în lumea muzicii, după gestul lui Ian de la Arenele Romane. Artistul, criticat de Tzancă Uraganu: „Te vedeai tu trapper din America?”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!