Bărbatul care a făcut-o pe Gina Pistol să plângă în hohote, la propria nuntă! A părăsit-o, iar acum…

Gina Pistol a avut parte de o surpriză de zile mari la nuntă / Sursă foto: Facebook

Pe data de 27 mai, Gina Pistol a fost mireasa lui Smiley. După 7 ani de relație, cei doi și-au unit destinele legal și religios și au organizat o petrecere cu peste 300 de invitați. Contrar așteptărilor, nu dansul mirilor sau tăierea tortului au fost punctele de maxim suspans, ci apariția unui bărbat pe care nu credea să-l vadă atât de curând. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, întreaga poveste din spatele nunții de pe malul lacului Snagov.

Potrivit surselor CANCAN.RO, Gina Pistol își invitase tatăl la nuntă, dar nu se aștepta nicio secundă că părintele chiar va veni. Din acest motiv, când a numărat locurile la masă, a preferat să nu-l treacă pe listă pentru a nu se trezi cu un loc liber chiar la masa familiei. Cele 19 mese erau împărțite pe categorii, în funcție de trustul de la care proveneau invitații, ce ocupații au sau cât de apropiați sunt.

Restaurantul în care a avut loc petrecea de după nuntă / Sursă foto: captură video

Spre surprinderea tuturor, Emil Pistol și-a făcut, până la urmă, apariția pentru a-și vedea fiica mireasă. Vedeta a început să plângă în hohote, de fericire, când l-a zărit. Mare a fost surprinderea prezentatoarei TV, motiv pentru care a cerut imediat să i se găsească un loc. În ciuda faptului că momentul în sine i-a provocat un amalgam de emoții și de trăiri, Gina a demonstrat, încă o dată, că are un suflet nobil, și și-a primit tatăl cu brațele deschise.

(CITEȘTE ȘI: Melodia bizară pe care Luis Gabriel i-a cântat-o lui Smiley la nunta cu Gina Pistol! E total nepotrivită pentru un astfel de eveniment)

De ce a fost uimită Gina Pistol că tatăl ei a venit la nuntă

Copilăria vedetei nu a fost chiar una de basm. Născută în Roșiori de Vede (Teleorman), într-o familie modestă, a fost nevoită să muncească enorm pentru a putea ajunge la statutul pe care îl are acum. Când avea doar trei zile, mama sa a lăsat-o în grija bunicii paterne, Dumitra, în satul Trivale. Abia când avea vârsta de 5 ani și s-a născut și fratele său, Paul, cea care i-a dat viață a încercat să o apropie mai mult de ea.

Părinții Ginei Pistol au divorțat pe vremea când blondina și fratele ei erau copii. Ea avea doar șase ani când părinții se judecau prin tribunale pentru custodie. După lungi procese, prezentatoarea TV a rămas în grija mamei. Emil Pistol și-a refăcut viața și are doi băieți dintr-o altă căsnicie. Deși nu a fost apropiat de frumoasa blondină, el a încercat să ofere sprijin financiar, însă în limita posibilităților.

Din pricina faptului că nu a avut o familie așa cum și-ar fi dorit-o, vedeta de la Antena 1 este extrem de fericită că l-a găsit pe Smiley și că alături de el poate să construiască ce și-a dorit.

Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit / Sursă foto: CANCAN.RO

Cei doi au și o fiică de doi ani împreună, pe nume Josephine și speră să mai aibă cel puțin încă un copil.

(CITEȘTE ȘI: Cătălin Scărlătescu l-a ironizat pe Florin Dumitrescu la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol: „Noua freză…”)

Sursă foto: Facebook, CANCAN.RO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, jignită când era cu copilul de mână: „A folosit apelative ca gioarsă, nebună, chioampă”. De la ce a pornit conflictul
Click.ro
Anca Serea, jignită când era cu copilul de mână: „A folosit apelative ca gioarsă, nebună, chioampă”. De la ce a pornit conflictul
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare