Obiceiul la care Theo Rose nu renunță nici în luna a opta de sarcină. Unde a fost surprinsă vedeta PRO TV

Theo Rose nu se lasă de ce iubește nici în ultima lună de sarcină! Antrenoarea de la Vocea României a urcat pe scenă alături de Damian Drăghici pe data de 28 mai, la concertul său aniversar de la Sala Palatului. Vedeta de la PRO TV a făcut un show de senzație.

Damian Drăghici a organizat un concert la Sala Palatului pentru a sărbători 40 de ani de activitate. Evenimentul a început la ora 20:00, iar Theo Rose a fost nelipsită. Artista a urcat pe scenă, chiar dacă mai are foarte puțin înainte să devină mamă.

(CITEȘTE ȘI: Pasiunea bolnăvicioasă pe care Theo Rose a făcut-o pentru acest bărbat, recunoscută de viitoarea mămică: „Era o relație toxică, iar eu eram capabilă să fac multe”)

Theo Rose este gravidă în 8 luni

Theodora Maria Diaconu are o relație de mai bine de un an cu Anghel Damian, regizorul serialului Clanul. Cei doi s-au cunoscut la castingul în care ea a reușit cu brio să obțină rolul. Cei doi au început să-și petreacă timp împreună pentru a perfecționa scenariul, artistul fiind extrem de atent la detalii în munca sa meticuloasă. Ulterior, între cei doi a luat naștere o poveste de iubire.

Theo Rose și Anghel Damian discută în parc

Theo Rose și Anghel Damian discută în parc / Sursă foto: CANCAN.RO

Relația cântăreței și a regizorului a evoluat rapid. Ea a rămas însărcinată și va deveni, pentru prima dată, mamă. Bucuria sa a fost făcută publică în nenumărate rânduri. Theo Rose nu doar că și-a acceptat corpul de femeie însărcinată, ci a și spus că este foarte fericită că are, în sfârșit, forme. Mai mult de atât, a ținut fanii aproape și le-a povestit că a avut pofte, că a început să cumpere lucrurile necesare pentru cel mic, dar și ce nume a ales pentru copil.

(CITEȘTE ȘI: Ce a spus Theo Rose despre conflictul cu Anghel Damian, surprins de Cancan.ro. Artista a negat tensiunea din cuplu cu o explicație „subțire”: „El a vrut să mă protejeze că sunt gravidă”)

Ce semnifică numele ales de Theo Rose și Anghel Damian pentru fiul lor

În urmă cu ceva vreme, Theo Rose și Anghel Damian le-au spus fanilor că au ales două prenume pentru cel mic care se va naște curând: Sasha și Ioan. Primul prenume provine din grecescul Alexandros, care înseamnă „protector al bărbaților sau al oamenilor”.

Ioan este un derivat de la Ion, din ebraică, și înseamnă „Dumnezeu a avut milă”. Numele este unul dintre cele mai frecvent întâlnite la popoarele creștine și amintește de dragostea eternă a Mântuitorului pentru oameni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia