Drama celor 9 copii care locuiesc în această casă dintr-o pădure din Dolj: „Domnu’, aveți un bobo?”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Este povestea celor 9 copii care locuiesc într-o casă dintr-o pădure din Dolj. Un trecător le-a aflat drama fraților îngrijiți doar de tată, iar cazul lor a reușit să impresioneze o întreagă comunitate. 

Cei 9 frați trăiesc de pe o zi pe alta într-o casă destul de șubredă și sunt îngrijiți de tatăl lor, care muncește cu ziua pentru o bucată de pâine. Cel mai mic dintre copii are 3 luni, iar cel mai mare 14 ani. Povestea emoționantă a fost făcută publică pe Facebook, acolo unde un utilizator a rămas impresionat de felul în care una dintre copile merge la cerșit pentru frații ei.

Povestea celor 9 frați din Dolj s-a viralizat în mediul online

Vezi și: ÎNFOMETATĂ ȘI SUFERINDĂ, GETA DIN LICEENII DEZVĂLUIE MOMENTELE CRÂNCENE TRĂITE DEPARTE DE PĂRINȚI: „EDUCAȚIA SE FĂCEA CU RIGLA”

Bărbatul s-a oprit la o benzinărie, acolo unde era și fetița din povestea noastră. Cu lacrimi în ochi, copila i-a cerut ceva dulce pentru ea și frații ei, moment în care o angajată a stației de carburanți a alungat-o pentru a nu deranja clienții. Acela a fost momentul în care bărbatul respectiv a simțit cum răutatea oamenilor și lipsa empatiei sunt, poate, principalele cauze ale degradării unei societăți. Acesta nu a rămas indiferent, și-a continuat drumurile, însă, 40 de minute mai târziu, s-a întors la benzinărie și a cerut informații despre copila care i-a cerut ”un bobo”.

A umplut o sacoșă cu dulciuri și a mers la casa celor 9 frați. Nu mare i-a fost mirarea când a văzut cum a fost întâmpinat de cei mici.

”Deși pare o priveliște atât de minunată, povestea lor pare la un pol opus. Casa adăpostește 9 suflete cu vârste cuprinse între 3 luni și 14 ani. Așa a fost dat să fie, mai mult ai nimănui! Cu un tată care trudește mult, una dintre fetițe este împinsă de plăcerea unui gust să lăcrimeze la trecerea fiecărui om printr-un peco din apropierea lor. Asta a fost și în cazul meu! Parcasem să alimentez. Într-un colț, doi ochi mari și calzi, priveau lung. Eram nedumerit, de ce avea să mă fixeze un copil.

– Domnu’ , aveți un bobo?
Așa îl reținuse, poate de la frații mai mici. Nici ea nu avea o explicație de oferit.
– Ce anume?
– Ceva pentru frații mei, domnu!

Atunci pricepusem ideea. La câțiva metri, ușa se deschidea brusc și o voce dură striga: “iar ai venit? Lasă clienții în pace că nu știu ce-ți fac!”
– Dar ce a făcut? Este totuși un copil!
– Avem reclamații, cere dulciuri.

Am fost izbit de răutate, nu pot spune că altceva a trântit gândurile mele duse poate prea departe. Și rămăsesem blocat în aceleași gânduri. Poate că nu realizează ce face sau chiar avea nevoie.

Discuția cu doamna avea să continue…
– Măcar de ar cere pentru ea! Mama ei toarnă copii și asta mică vine să ceară pentru ei.

Ce-i drept, m-a agitat și mai tare.
Apoi mi-am îndreptat privirea spre micuță. Tremura și își mai arunca privirea doar printre laturile gardului care despărțeau stația de locul unde ea își punea gândurile cap la cap.

– Vino! Hai că îți iau ceva..
– Nu vin domnu’ … iar mă aleargă femeia aceea!
Probabil o făcuse în repetate rânduri.

Cât aveam să discut cu angajatul acelui peco, fata a dispărut în ceața neașternută, printre ierburi și ce o mai fi fost pe acolo. Am rămas ușor deranjat de situație și mi-am văzut de drum, știind că la întoarcere voi trece prin același loc. În urmă cu 40 minute, am virat stânga, m-am parcat și direct la tejghea m-am oprit. Doream doar să o privesc în ochi pe doamna care nu înțelegea o dorință atât de mică.

– Vă ajutăm cu ceva?
– Știți cum pot ajunge la acea fetiță care cere ceva dulce acolo la gard?
… “domnu’ … sunt niște copii…”
Apoi m-a îndrumat. “Mergeți prin spate, treceți un pod, acolo unde este fumul acela îi găsiți!”

Da, acolo erau! Priveau lung și ușor timizi… se apropiau. Fata m-a observat prima: “domnu, să nu vină femeia după matale că mă ceartă!”

Eu cu brațele pline, însoțit de tatăl meu care căra și el cât putea. 6 baxuri pline cu tot ce au visat! Știam că nu aveam să mai trec prea curând și făcusem plinul, dacă se permite termenul.

Vă pot spune atât: respect enorm și s-au bucurat cât nu ar fi făcut-o întreg personalul acelui peco la un loc. Desfăcea câte o cutie și apoi împărțea. Ea și-a păstrat un biscuit. “Mie mi-e de ajuns domnule! Ei să aibă!”, a scris  utilizatorul pe pagina de Facebook ”Povestea mea”.