Acasă » Știri » Evenimentul anului pe ruta București – Ploiești. Ce a făcut un mecanic de locomotivă după ce a uitat să oprească într-o gară

Evenimentul anului pe ruta București – Ploiești. Ce a făcut un mecanic de locomotivă după ce a uitat să oprească într-o gară

De: Hermina Hagianu 12/06/2023 | 17:42
Evenimentul anului pe ruta București - Ploiești. Ce a făcut un mecanic de locomotivă după ce a uitat să oprească într-o gară

Călătorii dintr-un tren care circula pe ruta București- Ploiești Sud au trecut printr-un moment… halucinant. Oamenii au fost șocați în momentul în care au aflat că mecanicul a uitat să oprească într-una dintre stații. Incredibil ce a urmat apoi.

CFR Călători înregistrează o premieră, dar de data aceasta nu mai este vorba despre întârzieri. Potrivit unor călători, mecanicul locomotivei a uitat să oprească într-una dintre stații.

Cum s-a rezolvat situația

După câțiva kilometri, conducătorul trenului și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o, așa că a oprit și a așteptat instrucțiuni pentru a remedia situația. Ulterior a băgat locomotiva „în marșarier” și a revenit în stație.

CITEȘTE ȘI: A AVUT LOC CEL MAI GRAV ACCIDENT FEROVIAR DIN ULTIMII ANI, SOLDAT CU 50 DE MORȚI ȘI PESTE 300 DE RĂNIȚI. ÎN INDIA ESTE DOLIU NAȚIONAL

Oamenii au răbufnit, pentru că mulți dintre ei au fost nevoiți să își amâne planurile. De asemenea, o parte din călători, navetiști, au pierdut legăturile cu alte mijloace de transport.

„Sunt în trenul 5007 București Nord -Ploiești sud, imaginați-vă ce s-a întâmplă?! Circl! Nenea mecanicul a uitat să oprească în stație la Chitila și acum stăm pe loc că trebuie să dea înapoi să intre în gară!! E posibil?! Cred că numai în România”, a spus unul dintre călători.

„De-a rasu’-plânsu’ … Astăzi am plecat cu un tren direct la Ploiești în speranța că ajung mai repede. Cu treabă. Mai bine alegeam o cursă aeriana până în Italia la relaxare în weekend că tot atât făceam până acolo probabil. Trenul a plecat la timp, frumos/ curat/ civilizat doar că a omis să oprească la prima stație – Chitila. A sesizat la vreun km de stație probabil și după 20 min și-au dat seama că nu e altă variantă decât să dea înapoi ceea ce s-a și întâmplat. La întoarcere a oprit puțin mai departe, dar nu mai contează. Sunt navetiști care au pierdut legăturile cu alte mijloace de transport, dar ce mai contează. Nu plouă, nu ninge… e ok în România, de preferat ar fi sa stai bine cu nervii… Ajung eu în Ploiești până la apus de soare…”, a povestit altul.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și citeste mai mult
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Mădălina Ghenea, detalii și imagini intime! De ce s-a despărțit de bulgarul Dimitrov
Mădălina Ghenea, detalii și imagini intime! De ce s-a despărțit de bulgarul Dimitrov
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
„Mie îmi e frică de moarte”. Florin Piersic a vorbit despre momentul în care va pleca de pe această lume. Ce spune marele actor despre una dintre cele mai mari temeri ale sale
„Mie îmi e frică de moarte”. Florin Piersic a vorbit despre momentul în care va...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a...
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul- Update
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să...
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Armata Română a mobilizat soldații. Decizia luată de MApN
Armata Română a mobilizat soldații. Decizia luată de MApN
Florin Piersic, viață amoroasă tumultoasă. Câte femei a iubit marele actor
Florin Piersic, viață amoroasă tumultoasă. Câte femei a iubit marele actor
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Promisiunea făcută de Iulia Albu după ce fostul ei soț, Mihai Albu, a fost diagnosticat cu cancer: ”Și pe mine m-a afectat”
Promisiunea făcută de Iulia Albu după ce fostul ei soț, Mihai Albu, a fost diagnosticat...
Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor. Care este starea lui
Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor. Care este starea lui
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția merge la export. Cum arată uzina pe interior
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția merge la export. Cum...
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
×