Am făcut calculul! Câți bani primește un profesor pentru fiecare lucrare corectată la Bacalaureat 2023

Am făcut calculul! Câți bani primește un profesor pentru fiecare lucrare corectată la Bacalaureat 2023

Sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului din acest an este în plină desfășurare. Absolvenții de liceu din toată țara trec prin emoții mari la probele scrise ale examenului maturității. Profesorii care vor corecta lucrările, în acest an, vor primi o sumă mai mare față de anii anteriori. Cât încasează un cadru didactic pentru fiecare lucrare corectată la Bacalaureat 2023?

În urma grevelor din învățământ, ce au avut loc în urmă cu doar câteva săptămâni, s-a decis ca în acest an profesorii care se implică în organizarea, supravegherea și corectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat 2023 să fie plătiți ceva mai mult. În acest sens a fost semnat ordinul de ministru nr. 4.483/2023, prin care cresc sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor și a concursurilor naționale 2023, „pentru a reconfirma importanța acestor activități și pe aceea a participării personalului didactic și didactic auxiliar la desfășurarea lor”.

Astfel, în anul 2023, un cadru didactic primește pentru fiecare lucrare de bacalaureat corectată 18 lei. Așadar, în cazul în care profesorul corectează 50 de lucrări într-o zi o să primească 900 de lei. În cazul în care corectează 15 lucrări pe zi, o să încaseze 270 de lei. Sau în cazul în care corectează 30 de lucrări pe zi, o să primească 540 de lei.

O creștere a fost înregistrată și în cazul unui profesor asistent în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Acesta primește cu 37 de lei în plus față de anul trecut, adică 157 de lei, comparativ cu 120 de lei, cât primea în 2022.

18 lei pe lucrare, pentru profesorii ce corectează lucrările la BAC 2023

(CITEȘTE ȘI: SCANDAL LA BAC! ZECI DE ELEVI AU FOST ELIMINAȚI DIN EXAMENUL LA LIMBA ROMÂNĂ)

Bacalaureat 2023

De ieri, 26 iunie, absolvenții de liceu din întreaga țară au început susținerea probelor scrise la examenul de Bacalaureat 2023. Prima probă susținută a fost cea de la Limba și literatura română. Astăzi, se susține proba obligatorie a profilului și elevii au intrat, din nou, cu emoții în sălile de examen. Turnirul de foc continuă mâine, 28 iunie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Iar mai apoi, tot ce mai au de făcut absolvenții de liceu este să aștepte rezultatele.

Calendar BAC 2023, sesiunea iunie-iulie:

  • 26 iunie – Limba și literatura română, proba E.a) – probă scrisă;
  • 27 iunie 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 28 iunie 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 29 iunie 2023 –  Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 3 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
  • 4 – 6 iulie 2023 – Rezolvarea contestațiilor;
  • 7 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale

Cei care nu vor reuși să obțină note de trecere în această sesiune, mai au o șasă în sesiunea din august, al cărei calendar îl prezentăm mai jos:

  • 17 – 24 iulie 2023 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
  • 7 – 8 august 2023-  Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 8 august 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 9 august 2023 – Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 10 – 11 august 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 16 august 2023 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
  • 17 august 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 18 august 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 21 august 2023 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 25 august 2023 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea
  • contestațiilor (orele 12,00 – 18,00);
  • 26 – 28 august 2023 – Rezolvarea contestațiilor;
  • 29 august 2023 – Afișarea rezultatelor finale.

(VEZI ȘI: BACALAUREAT 2023 | CE SUBIECTE AU PICAT LA MATEMATICĂ. PROBLEMA CARE A DAT BĂTĂI DE CAP CANDIDAȚILOR)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!