BAC 2023, sesiunea de toamnă. Calendar, reguli şi tot ce trebuie să ştii despre examenul de Bacalureat

BAC 2023, sesiunea de toamnă. Calendar, reguli şi tot ce trebuie să ştii despre examenul de Bacalureat
Fraudă la Bacalaureat / Sursă Foto: Arhivă Cancan.ro

Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat s-au putut înscrie pentru a doua şansă în perioada 17- 24 iulie. Sesiunea de toamnă începe pe 7 august 2023 şi durează aproximativ trei săptămâni, respectiv până pe 29 august 2023. Totuşi, în această perioadă se susţin examene propriu-zise doar în patru zile.

În prima sesiune, aproximativ 125.000 de elevi s-au prezentat la examenul de Bacalaureat din 2023, iar dintre aceştia 94.000 au trecut cu bine peste probe.

Cei care au picat la sesiunile precedente, inclusiv din anii precedenţi, dar şi candidaţii care nu s-au putut prezenta, din diferite motive, candidaţii care au fost eliminaţi sau chiar şi cei care nu au putut încheia clasa a XII-a din cauza corigenţelor mai au o şansă în această toamnă.

Programul complet, sesiunea de toamnă

Între 7 şi 11 august se echivalează competenţele de comunicare în limba română, într-o limbă străină, dar şi competenţele digitale. Pe 16 august 2023 se susţine proba scrisă la limba şi literatura română, pe 17 august 2023 se susţine proba scrisă la proba obligatorie a profilului, pe 18 august 2023 se susţine proba scrisă la proba la alegere a profilului şi specializării, iar pe 21 august 2023 se susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă.

CITEŞTE ŞI: CEI MAI GHINIONIȘTI ELEVI DIN ROMÂNIA, LA BACALAUREAT 2023. CU CE MEDIE AU PICAT, DUPĂ AFIȘAREA REZULTATELOR

Vineri, 25 august 2023, se afişează rezultatele la Bac 2023, sesiuna de toamnă, până la ora 12.00, iar după ora 12.00 şi până la ora 18.00 se pot depune la contestaţii la centrul unde s-a susţinut examenul de Bacalaureat. Profesorii au la dispoziţie trei zile pentru a rezolva contestaţiile, 26-28 august 2023, iar pe 29 august 2023 vor fi afişate rezultatele finale.

Acte necesare pentru înscrierea la Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă

Elevii care doresc să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă trebuie să prezinte, la înscriere mai multe documente.

Dosarul prezentat pentru înscrierea la Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, trebuie să cuprindă două poze, copie certificat de naştere, copie carte de identitate, foaie matricolă, cerere tip (se completează la secretariatul liceului absolvit), adeverinţă recunoaştere probe (pentru candidaţii care şi-au mai încercat norocul şi în seriile anterioare) şi cerere către inspectoratul şcolar (pentru candidaţii din alte judeţe).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!