Imagini greu de privit cu Britney Spears, după ce soțul a părăsit-o. S-a apucat să danseze și să spună că nu mai suportă durerea

Britney Spears / Sursă foto: Facebook

Britney Spears şi Sam Asghari divorţează, după 14 luni de la căsătorie. Cei doi și-au unit destinele în iunie 2022, la doar șase luni după ce artista şi-a recăpătat libertatea, mai exact, după ce s-a încheiat tutela tatălui său. Antrenorul de fitness este cel care a inițiat procedurile de divorț, iar potrivit zvonurilor motivul ar fi fost infidelitatea cântăreţei. La scurt timp după ce informaţiile au apărut în spaţiul public, blondina a publicat în mediul online un videoclip şocant.

Potrivit jurnaliștilor de la Page Six, Sam Asghari, în vârstă de 29 de ani, a lansat numeroase atacuri, după ce a depus actele de divorț de Britney Spears. Concret, el a acuzat-o pe celebra cântăreață că l-a înșelat și l-a lovit în timp ce dormea, învineținându-i astfel un ochi.

Starul pop a răspuns atacurilor fostului partener

Artista a publicat un mesaj pe Instagram, acolo unde a spus că nu va dezvălui adevăratul motiv al separării, însă a ținut să menționeze că nu a mai suportat durerea.

„După cum toată lumea știe, Hesam și cu mine nu mai suntem împreună. 6 ani este o perioadă lungă de timp pentru a fi cu cineva, așa că, sunt puțin șocată, dar…nu sunt aici pentru a explica de ce, pentru că, sincer, nu este treaba nimănui!!! Dar, sincer, nu mai puteam suporta durerea!!!”, a răbufnit Britney Spears în mediul online.

CITEŞTE ŞI: BRITNEY SPEARS, DEZVĂLUIRI ȘOCANTE. VEDETA INTERNAȚIONALĂ SUFERĂ DE O AFECȚIUNE INCURABILĂ: „NU EXISTĂ NICIUN LEAC ÎN AFARĂ DE DUMNEZEU”

Ulterior, ea le-a mulțumit fanilor care i-au transmis mesaje de susținere în mediul online.

„Într-un mod telepatic am primit atâtea mesaje care îmi topesc inima de la prieteni și vă mulțumesc!!!! M-am prefăcut tare mult și Instagram-ul meu poate părea perfect, dar este departe de realitate și cred că știm cu toții asta!!!

Mi-ar plăcea să îmi arăt emoțiile și lacrimile despre cum mă simt cu adevărat, dar nu știu de ce a trebuit mereu să îmi ascund slăbiciunile!!!! Dacă nu aș fi fost soldatul puternic al tatălui meu, aș fi fost trimisă în locuri unde să fiu reparată de medici!!! Dar atunci am avut cea mai mare nevoie de familie!!! Trebuie să fii iubit necondiționat … nu în anumite condiții!!!! Așa că voi fi cât de puternică voi fi și voi face tot ce pot !!! Și chiar mă descurc al naibii de bine !!! Oricum o zi bună și nu uitați să zâmbiți!”, și-a încheiat vedeta declarația.

Cum s-au cunoscut cei doi

Britney Spears și Sam Asghari s-au cunocut pe platourile de filmare al videoclipului Slumber Party, piesă de pe albumul Glory al artistei.

După o relație de 5 ani, cântăreața a fost cerută în căsătorie în anul 2021, atunci fiind încă sub tutela tatălui ei, motiv pentru care nu s-a putut căsători. La finalul celor 13 ani de tutelă, Britney declara că: ”Aş vrea să avansez progresiv şi vreau să am parte de o afacere adevărată, vreau să mă pot căsători şi să am un copil. Mi s-a spus că, în acest moment, în cadrul tutelării, nu sunt capabilă să mă căsătoresc sau să am un copil”, a pledat Spears în faţa judecătorului, în iunie 2021.

Britney se află, deja, la a treia căsnicie și are doi copii, Sean și Jayden, cu cel de-al doilea soț al ei, Kevin Federline.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!