Mesajul transmis de Alexandra Furnea, supraviețuitoarea tragediei de la Colectiv: „Dați-le marilor arși de la Crevedia șansa pe care ne-ați refuzat-o nouă!”

Mesajul transmis de Alexandra Furnea, supraviețuitoarea tragediei de la Colectiv: „Dați-le marilor arși de la Crevedia șansa pe care ne-ați refuzat-o nouă!”

Alexandra Furnea, cea care se numără printre supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv, a transmis un mesaj public referitor la tragedia din Dâmbovița, acolo unde au avut loc două explozii la o stație GPL din comuna Crevedia. 

La aproape opt ani de la dezastrul care a avut loc la clubul Colectiv, România se află, din nou, în fața unei tragedii. În comuna Crevedia, din județul Dâmbovița, a avut loc două explozii la o stație GPL, pe DN1A, care s-au soldat cu 58 de victime, dintre care 39 de pompieri, 2 polițiști și 2 jandarmi, iar alte persoane sunt în stare gravă.

Dintre cei răniți gravi, trei persoane cu arsuri au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, iar alte patru fiind transportate la Spitalul „Bagdasar-Arseni. De asemenea, alte trei persoane rănite au fost transportate la UPU Târgovişte.

În jurul orei 2,00, mai erau internate în diverse secţii ale unităţilor sanitare 54 de persoane, 10 dintre acestea fiind intubate.

Alexandra Furnea, una dintre supraviețuitoarele tragediei de la Colectiv, a scris câteva cuvinte despre noul dezastru care a găsit România, nepregătită, pentru a doua oară.

CITEȘTE ȘI: Cine sunt polițiștii răniți în exploziile de la Crevedia. Cei doi au fost internați la Spitalul Floreasca din Capitală

Alexandra Furnea / foto: Facebook

Alexandra Furnea: „Spitalele tot nepregătite sunt, iar nosocomialele continuă să ucidă”

Tânăra susține că spitalele sunt tot nepregătite și roagă autoritățile să nu lase victimele de la Crevedia să moară.

„Să nu credeți vreo clipă că acum avem tot ce ne trebuie. Nu avem. Spitalele tot nepregătite sunt, iar nosocomialele continuă să ucidă. Dragi autorități, stimați miniștri, dați-le marilor arși de la Crevedia șansa pe care ne-ați refuzat-o nouă. Nu îi lăsați și pe ei să moară, ca să ascundeți neputințele sistemului medical, devastat de corupție, și ca să vă protejați funcțiile. Transferați-i în străinătate acum, nu peste o săptămână. Cerșiți, dacă este necesar, locuri. Implorați-i să ne primească răniții. Dovediți că România a învățat ceva din Colectiv”, este mesajul transmis de Alexandra Furnea.

Apel către donatori! Este nevoie de sânge pentru victimele de la Crevedia! Cei care pot și vor să ajute sunt așteptați la Centrul de Transfuzie București de la 7:00 la 15:00. Personalul medical face apel către donatori să vină în cursul dimineții din cauza caniculei. Aceștia trebuie să aibă peste 18 ani, peste 50 de kg și să nu se confrunte cu probleme de sănătate.

VEZI ȘI: Imaginile groazei din Crevedia! Momentul în care a explodat, pentru a doua oară, stația GPL din localitate | VIDEO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!