În ce relații au rămas, de fapt, Oana Monea și Marius Moise?! Ce discuție a purtat ispita de la Insula Iubirii cu Bianca Giurcă, după încheierea show-ului. EXCLUSIV

În ce relații au rămas, de fapt, Oana Monea și Marius Moise?! Ce discuție a purtat ispita de la Insula Iubirii cu Bianca Giurcă, după încheierea show-ului. EXCLUSIV
Foto: Captură Video

Marius Moise și Bianca Giurcă au vrut să-și testeze relația amoroasă, așa că au acceptat provocarea numită Insula Iubirii. Cuplul și-a făcut bagajele, apoi și-a luat zborul către Thailanda, acolo unde s-au desfășurat filmările show-ului de la Antena 1. Nici bine n-au pășit pe meleagurile străine, căci bărbatul a și dat-o-n bară. Concurentul a pus ochii imediat pe ispita Oana Monea, care a și cedat presiunilor făcute de el. Nu de puține ori, cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre, în ciuda privirilor ațintite asupra lor. Filmările competiției s-au încheiat înainte ca aceasta să fie dată pe post. Așa că, toți cei care au participat și-au încheiat socotelile înainte să se întoarcă în România. În ce relații au rămas, de fapt, Oana Monea și Marius Moise?

Relația dintre Marius Moise și Bianca Giurcă a stat pe buzele multora, după ce bărbatul a călcat strâmb de nenumărate ori. Nici bine n-au ajuns în Thailanda, că Marius a pus ochii pe una dintre ispite, și anume Oana Monea. Cei doi au fost surprinși de multe ori în ipostaze foarte apropiate, în ciuda tuturor. Ba chiar, la un moment dat, a existat și un sărut pătimaș, care a afectat-o enorm pe iubita lui Marius. După ce a aflat de relația apropiată dintre Marius și Oana, Bianca a încercat să-și găsească refugiul în brațele lui Alin Simoiu. Ei bine, filmările competiției fenomen de la Antena 1 s-au încheiat înainte să apară pe post. Așa că, toți concurenții au dat mâna cu ispitele, apoi și-au văzut de viețile lor. Separat sau împreună.

CITEȘTE ȘI: REACȚIA SURPRINZĂTOARE A OANEI MONEA CÂND A FOST ÎNTREBATĂ DACĂ MAI ȚINE LEGĂTURA CU MARIUS MOISE: ”ATÂT VĂ SPUN!”

Mulți sunt cei care se întreabă cum stau lucrurile, de fapt, între Oana Monea și Marius Moise, ținând cont de istoricul lor de la Insula Iubirii. După terminarea emisiunii, ispita și Bianca Giurcă au purtat o discuție serioasă despre care nimeni n-a știut până acum. Cele două tinere au avut să-și spună câteva cuvinte, în spatele camerelor de filmat.

CITEȘTE ȘI: RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! BIANCA GIURCĂ ȘI-A SĂRBĂTORIT ZIUA DE NAȘTERE CU MARIUS MOISE

Ce discuție au purtat Oana Monea și Bianca Giucă

Ispita de la Insula Iubirii și iubita lui Marius Moise au ținut să clarifice lucrurile după competiția din Thailanda. Conform surselor CANCAN.RO, blondina i-ar fi spus Biancăi să stea liniștită pentru că nu s-ar uita niciodată la un bărbat precum este Marius. Mai mult decât atât, Oana Monea ar fi susținut că ea se respectă ca femeie și îi place să fie tratată ca o prințesă, nu ca o servitoare. Totul ar fi fost un rol pentru ispită. Aceasta ar fi mărturisit că i-a displăcut profund să se sărute cu Marius Moise, gest pe care nu l-ar mai repeta niciodată.

Oana Monea și Marius Moise de la Insula Iubirii / Foto: Captură Video

Oana Monea este foarte activă în mediul online, după emisiunea care a consacrat-o. Aceasta ține legătura cu cei care au susținut-o pe parcursul competiției Insula Iubirii și le răspunde adesea la întrebări. Ei bine, multe curiozități ale internauților sunt legate de Marius Moise. Tânăra a spus clar și răspicat tuturor că acest bărbat nu există pentru ea și că nu vrea să mai audă de el.

„ (…) Nu îmi mai puneți întrebări despre omul ăsta. Atât vreau să vă spun! Nu există pentru mine omul ăsta, dar o să vă povestesc dacă mai țin sau nu legătura cu el”, spunea blondina, pe contul ei de Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!