Badantele românce care au făcut Italia să lăcrimeze: „M-am sacrificat pentru a avea cei de acasă tot ce le trebuie”

Badantele românce care au făcut Italia să lăcrimeze: „M-am sacrificat pentru a avea cei de acasă tot ce le trebuie”
Povestea înduioșătoare a unor badante românce

Există foarte mulți cetățeni români care lucrează peste hotare, mai ales în Italia, Spania sau Germania. Mulți dintre români lucrează în sectorul destinat asistenței de îngrijire a persoanelor vârstnice, la domiciliu. Există persoane care nu sunt înregistrate oficial, dar care lucrează ca îngrijitoare pentru cei aflați în cauză, bătrâni sau copii din centre. Badantele românce își petrec luni întregi pentru a-i îngriji pe bătrâni, iar sacrificiul este enorm – sunt departe de casă, de cei dragi, dar își dedică timpul pentru fericirea și bunăstarea celorlalți. În cele ce urmează, veți descoperi poveștile unor lucrătoare în Italia.

Persoanele care aleg să plece peste hotare și să se îngrijească de cei vârstnici fac un sacrificiu enorm. Îi lasă pe cei dragi acasă, departe, nu doar din dorința de a face bani, ci și pentru a asigura fericirea altor persoane. A fi badantă necesită o mulțime de calități, iar munca nu este ușoară. Badantele românce din Italia au povești înduioșătoare de viață, unele chiar tulburătoare. O persoană a mărturisit, de exemplu, că „muncesc până se îmbolnăvesc”, iar sacrificiul este foarte mare.

„Muncesc săracele până se îmbolnăvesc, e greu dar nu sunt alte soluții în România. Sacrificiul e enorm, tragi de tine până nu mai poți”, mărturisea o persoană despre lucrătoarele din acest domeniu.

Vezi și O BADANTĂ ROMÂNCĂ, DATĂ AFARĂ DIN CASA ITALIENILOR UNDE LUCRA. IREAL CE A PUTUT SĂ LE FACĂ UNOR BĂTRÂNI

Badantele românce fac sacrificii mari atât pentru binele familiei, cât și pentru cel al vârstnicilor, în Italia

Fie că sunt înaintate în vârstă, fie că sunt tinere, badantele românce au plecat peste hotare pentru a munci. O badantă româncă mărturisește că avea 26 de ani când a plecat în Italia, pentru a câștiga un ban. Acum are 40 de ani și mărturisește că tot ce a putut să facă a fost să aibă o situație financiară pentru nivelul supraviețuirii. Și-a lăsat copiii mici acasă, sacrificând multe, pentru a putea pune o pâine pe masă.

„Aveam 26 de ani când am plecat, am lăsat doi copii de 9 și 6 ani, acum am 40 de ani, nu am reușit să fac nimic decât să supraviețuim cu greu”, a spus o badantă.

Și, totuși, nu toate badantele românce reușesc să prindă un contract, pentru prestarea muncii. Aspect care influențează vechimea în câmpul muncii: „Trebuia să reflectați demult, e o adevărată închisoare… Chiar dacă nu ai norocul să găsești o familie care să îți facă un contract de muncă, rămâi… că ai nevoie de bani și ani trec, vechimea nu… Dar nu toți au noroc și nu le poți avea pe toate în viață”.

Vezi și CE A FĂCUT FIUL UNEI BADANTE DIN ROMÂNIA I-A LĂSAT FĂRĂ CUVINTE PE ITALIENI, ROMÂNI ȘI ENGLEZI. O POVESTE DE VIAȚĂ IMPRESIONANTĂ

„M-am sacrificat pentru a avea cei de acasă tot ce le trebuie… condiții de viață mai bune. Singura dorință pe care o am e să fie recunoscători. Multe dintre noi suntem doar bancomate. Nu ne întreabă nimeni dacă suntem bine sau nu. În special partenerii de viață. Dacă le trimiți bani, e totul ok”, spune o altă persoană, arată Rotalianul.com.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Gandul.ro
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani