Un cuplu și fetița lor s-au salvat ca prin minune! Nu s-au mai urcat în autobuzul morții de la Mestre ca să mănânce o pizza

Un cuplu și fetița lor s-au salvat ca prin minune! Nu s-au mai urcat în autobuzul morții de la Mestre ca să mănânce o pizza
O familie a scăpat de tragedia din Italia

Pe data de 3 octombrie a avut loc o adevărată tragedie în Italia care a întristat o lume întreagă. La bordul autocarului era  cât pe ce să fie și Ferhat, soția sa Emine și familia lor. Norocul lor a făcut în așa fel încât viața le-a fost salvată de o simplă pizza. 

Italia ține 3 zile de doliu, după ce 21 de pasageri ai unui autocar au murit, iar alți 19 sunt grav răniți. Vehiculul a căzut de pe un pod din Mestre, în apropiere de Veneția și a luat foc. Și o familie de români a avut ghinionul de a fi la bord: Aurora și Georgiana, două fete de 8 și 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, și tatăl, Mircea, de 45 de ani. Pentru ei, medicii nu au mai putut face nimic.

Salvați de la tragedie pentru că soția și-a dorit pizza

Ferhat (30 de ani) și Emine (31 de ani) încă nu și-au revenit din șoc. Au fost doar la un pas să-și piardă viața în autobuzul din Italia, dar soarta i-a scăpat. Trebuia să ia autobuzul pentru a putea să vadă  medicul dintre Galatasaray și Manchester United, la ora 21:00. La ce nu se aștepta este că soția sa avea să poftească la o pizza italiană autentică. Așadar, s-au apucat să caute o pizzerie bună.

Nu au găsit și s-au decis să mănânce la camping. Au încurcat numerele de telefon, au tot sunat, au pierdut și autobuzul. După toate situațiile neașteptate, nu a mai venit niciun autobuz. Soțul, enervat la culme că a pierdut, a cedat și a decis să stea la camping.

(CITEȘTE ȘI: Patru români au murit în accidentul de autocar din Italia. Toți făceau parte din aceeași familie)

Au scăpat ca prin minune

Dacă în urmă cu o zi era gata să-și verse amarul pe soție, după tragedia din Italia, nu a putut decât să-l mulțumească. Bărbatul, iubita și fiica sa sunt în siguranță pentru că o pizza și o întârziere de două minute i-a ferit de autocar.

„Am petrecut noaptea fără să dorm și abia dimineața am înțeles că pentru acele două minute eu și familia mea am scăpat de moarte. Mi-am îmbrățișat fetița strâns și am izbucnit în plâns.

Am fost atât de supărat pe ea de îndată ce mi-am dat seama că nu vom ajunge niciodată la timp și că dacă am mai petrece câteva minute căutând pizzerii, aș rata chiar și începutul meciului. Am decis că cel mai bun lucru de făcut a fost să ne întoarcem în camping și să comandăm o pizza acolo și așa am fi amândoi fericiți”

(CITEȘTE ȘI: Ce a pățit italianca Daria după ce s-a mutat în România. Ce i s-a întâmplat la coafor)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!