RAOUL, turneu în Canada și în 20 de orașe din România

RAOUL, turneu în Canada și în 20 de orașe din România

Toamna și iarna se anunță prolifică pentru cantautorul Raoul, pe numele lui, Rareș Borlea. După o vară petrecută în zeci de evenimente pe litoralul românesc se pare că nu își iese din mână și pleacă la drum mai hotărât ca niciodată. Sfârșitul lunii octombrie îl găsește în comunitatea românească din Canada, în Montréal, Toronto și Niagara iar de la începutul lunii noiembrie până la finalul anului Raoul alături de interpretul de folclor Valentin Sanfira, bifează 20 de orașe în România, într-un turneu național.

“Două inimi” este un concept artistic care pune pe aceeași scenă atât muzica ușoară românească cu influențe pop, dance sau balcanice, în stilul romantic caracteristic lui Raoul, cât și muzica populară din repertoriul lui Valentin Sanfira, un artist mereu pe val, aflat mereu în preferințele publicului de pretutindeni. Momente speciale de coregrafie vor asigura prestigiosul grup HC Dance.

Spectacolul este conceput audio-vizual la un nivel de calitate deosebit. O premieră constă în faptul ca Raoul își va lansa în acest turneu cea mai nouă carte scrisă de el, “Celelalte Cuvinte”. Regia artistică este semnată tot de Raoul iar producătorul turneului este Mircea Anghel.

Lista orașelor este următoarea:

  • 7 Noiembrie – ora 19.00
    ALEXANDRIA – Centrul Multifuncțional
  • 8 Noiembrie -ora 19.00
    PITEȘTI – Casa de Cultură
  • 9 Noiembrie – ora 19.00
    RÂMNICU VÂ LCEA – Casa de Cultură
  • 14 Noiembrie – ora 19.00
    ARAD Filarmonica de Stat Arad
  • 15 Noiembrie -ora 19.00
    ORADEA – Casa de Cultură
  • 17 Noiembrie – ora 19.00
    CLUJ NAPOCA – Cinema Florin Piersic
  • 18 Noiembrie – ora 19.00
    BAIA MARE- Sala ATP
  • 21 Noiembrie – ora 19.00
    CONSTANȚA- Centrul Multifuncțional Jean Constantin
  • 22 Noiembrie – ora 19.00
    IAŞI- Casa de Cultură a Studenților
  • 28 Noiembrie – ora 19.00
    BRAŞOV – Sala Patria
  • 29 Noiembrie – ora 19:00
    PLOIEȘTI – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 30 Noiembrie -ora 19.00
    BUZĂU- Teatrul George Ciprian
  • 2 Decembrie
    LONDRA -Restaurant Cornelius
  • 5 Decembrie – ora 19.00
    ROMAN – Hanul Mărioarei
  • 13 Decembrie -ora 19.00
    DEVA – Teatrul de Artă Deva
  • 14 Decembrie- ora 19.00
    GALAȚI – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 18 Decembrie – ora 19.00
    CRAIOVA – Filarmonică Oltenia
  • 19 Decembrie – ora 19.00
    SIBIU – Centrul Cultural Ion Besoiu
  • 20 Decembrie – ora 19.00
    BUCUREȘTI – Sala Luceafărul
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Gandul.ro
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!