Simona Halep, susținută până în pânzele albe de Ion Țiriac. „Ea, dopată? Sunteți nebuni la cap?!” + „I-a s-a dat să bea compot cu pere”

Ion Țiriac și Simona Halep au o relație specială

Simona Halep a fost depistată pozitiv la un control efectuat la US Open 2022 și a fost suspendată patru ani din circuitul WTA. Ex-liderul WTA a făcut apel la TAS, iar Ion Țiriac a oferit primele declarații după decizia româncei. În continuare, omul de afaceri este ferm convins că sportiva noastră nu s-a dopat.

Ion Țiriac a declarat că este nedrept ce i se întâmplă Simonei Halep, care a muncit pe brânci pentru a obține performanțele care au făcut-o celebră în lumea tenisului. Fostul sportiv nu i-a menajat deloc pe cei care cred în vinovăția ex-liderului WTA.

„Cine e Simona Halep? Noi, românii, suntem o naţie, pe cuvântul meu că îţi vine să plângi din când în când. Măi, fata asta a câştigat Wimbledon pentru noi. Ştii ce e ăla Wimbledon, aţi auzit de Wimbledon vreodată? Dacă câştigi Wimbledon, eşti eroul lumii. Aţi uitat toţi că a câştigat Wimbledon? Că i-a dat cineva să bea compot cu mere sau cu pere.

În sfârşit, a reuşit să vină pe pământ să spună şi primul lucru pe care trebuia să îl spună eră `cum am putut eu să beau? Cine e aici? Echipa mea! Să nu vă atingeţi de echipa mea`. Uite că se pare că din echipă i-a dat cineva să bea. Simona Halep, dopată, băi sunteţi nebuni la cap? Pentru primul tur de la Wimbledon, unde a jucat întotdeauna slab. Simona Halep este cine este, numărul unu atâta timp. French Open trebuia să îl câştige de trei ori. În cartea mea de adrese, e o mare personalitate, una dintre româncele care ne-a adus ceva pe masă când ne era foame„, a spus Ion Țiriac.

Simona Halep și Ion Țiriac / Foto: Facebook

Ion Țiriac o apără pe Simona Halep. „Pe ce lume suntem?”

În continuare, Ion Țiriac crede într-o conspirație, făcând referire la pașaportul biologic, care, practic, a „înfundat-o” și mai mult pe Simona Halep.

„Unde suntem? Pe ce lume suntem? Când după un an de zile vine cineva şi spune `da, atât am săpat să vedem de unde vine ăsta. Am mai găsit altceva, paşaportul biologic`. L-ai găsit acum şase luni? Păi şi şase luni ce ai făcut? De ce nu ai venit în ziua aia să îmi spui că este nu ştiu cine? De ce şase luni? Ai controlat-o de 380 de ori în 10 ani. De ce şase luni? Cum spune prietenul meu din fotbal, domnul Becali, ‘e o treabă care nu e‘”, a declarat Ion Ţiriac în cadrul unui eveniment.

Simona Halep a făcut apel la TAS și are convingerea că judecătorii îi vor reduce pedeapsa. Ex-liderul WTA a stat, deja, un an departe de terenul de tenis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!