Victor Slav nu mai stă cu chirie! S-a mutat la iubita lui: ”Bat clopotede nuntă!”

Victor Slav a renunțat la apartamentul în care stătea cu chirie, și-a făcut bagajele și s-a mutat din nou în casa iubitei sale, Selina, cu care s-a împăcat în urmă cu câteva luni. Mai mult, cei doi își fac planuri de căsătorie! De altfel, ei au îmbrăcat deja rochia de mireasă, respectiv costumul de ginere. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Victor Slav a dispărut de ceva vreme de pe micul ecran și, în ciuda faptului că a fost la negocieri la câteva posturi TV, inclusiv la PRO TV, fostul prezentator de la Meteo nu a revenit încă în lumina reflectoarelor. În tot acest timp însă, el și-a consolidat relația pe care o are cu Selina. Cei doi s-au împăcat în urmă cu câteva luni, după o despărțire ce părea a fi una definitivă.

Victor Slav are planuri mari cu Selina

Astfel că, Victor și-a făcut din nou bagajele și s-a mutat iar în casa iubitei sale. Nu înainte de a fi renunțat la apartamentul cu chirie în care stătea de când se despărțise de Selina. Mai mult, fostul soț al Biancăi Drăgușanu și actuala sa parteneră își fac și planuri de căsătorie.

(Nu rata: IUBITA I-A DAT ”VITEZĂ”! VICTOR SLAV ESTE, DIN NOU, SINGUR! SELINA A FĂCUT PASUL, CANCAN.RO ARE DETALIILE)

„Au trecut prin multe împreună”

„Victor s-a mutat iar la Selina. El nu mai are casa sa, după ce și-a vândut apartamentul pentru a-și deschide restaurantul care a dat însă faliment. Astfel că, așa cum a procedat și cu Anda Adam și cu Bianca Drăgușanu, el  s-a mutat în apartamentul Selinei. Chiar dacă au stat ceva timp despărțiți, ei au ținut tot timpul legătura și s-au văzut atunci când au avut probleme personale.

Selina i-a fost alături când i-a murit tatăl, iar el nu a lăsat-o singură atunci când părintele ei a avut, de asemenea probleme de sănătate. Își fac planuri de căsătorie și chiar ar fi păcat să nu se întâmple asta. Au trecut prin multe împreună”, a declarat un apropiat al lui Victor Slav în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

(Citește și: DRAMĂ FĂRĂ MARGINI PENTRU VICTOR SLAV. TATĂL SĂU A MURIT! “ERA PERFECT SĂNĂTOS, NU MAI SUNT OM!”) 

„Azi au bani, mâine nu”

Victor și Selina au „probat” deja costumul de ginere și rochia de mireasă. Nu au făcut-o pentru propria nuntă, ci pentru un magazin de specialitate, care probabil le va oferi și ținuta atunci când vor face marele pas.

„Nici Victor, nici Selina, nu au în prezent un job fix. Azi au bani, mâine nu. În prezent, ei câștigă din contractile de imagine, pe care le au ca influenceri, pentru mai multe firme, și din afacerea cu parfumuri”, a adăugat sursa mai sus-citată.

„Punctele noastre de vedere nu mai coincideau”

În urmă cu aproximativ șase luni, Victor Slav mărturisea în exclusivitate pentru CANCAN.RO că nu mai formează un cuplu cu Selina.

„Noi ne-am despărțit încă din luna septembrie a anului trecut.

Eu și Selina am rămas prieteni, suntem în relații foarte bune. Nu ne-am certat, doar că punctele noastre de vedere nu mai coincideau, aveam viziuni diferite. Ne leagă totuși mai mult de trei ani.

A fost alături de mine în momentele grele prin care am trecut, și eu sunt alături de ea. Trece printr-o situație asemănătoare cu tatăl ei. Nu am ce să-i reproșez. De când ne-am despărțit, fiecare este liber să facă ce vrea”, ne-a spus acesta.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!