Adin Cojocaru, președintele FR de Volei, este invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 4 ianuarie, de la ora 19:00

Adin Cojocaru, președintele FR de Volei, este invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 4 ianuarie, de la ora 19:00

Adin Cojocaru, președintele FR de Volei, este invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Emisunea va fi difuzată joi 4 ianuarie, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.

Voleiul a avut o mare ascensiune în 2023, care-i permite să viseze pentru Los Angeles 2028. Care e strategia și pașii următori, asta a fost o temă de discuție extrem de captivantă.

„Anul 2023 a fost unul cu succese promițătoare pentru voleiul românesc pentru că am avut trei participări la Campionatul European cu echipele de seniori la masculin şi feminin şi cea de junioare. Cea mai mare performanţă o reprezintă, fără îndoială, locul 7 ocupat de naţionala masculină la European, care validează practic activitatea federaţiei. Am învins la băieți campioana olimpică”, a declarat Adin Cojocaru în cadrul emisiunii.

Participarea la o ediţie a Jocurilor Olimpice este un obiectiv pe termen lung al FRV.

„În strategia noastră pe termen lung ne gândim evidnt la Jocurile Olimpice din 2028. Însă e un obiectiv clar Jocurile Olimpice din 2032. La volei sistemul de calificare la Jocuri este unul dificil. Din cele 12 echipe participante, una este ţara organizatoare, plus cele cinci câştigătoare ale titlurilor continentale. Aşadar rămân şase locuri libere pentru restul lumii, care se ocupă în urma a două turnee preolimpice extrem de puternice”, recunoaște Adin Cojocaru.

Regula cu doi jucători români în teren în campionatele naţionale există la volei dinaintea ordinului fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, privind obligativitatea unei ponderi de 40 la sută. Mai multe federaţii naţionale, printre care FR de Fotbal şi FR de Handbal, contestă ordinul de ministru, susţinând că acesta încalcă principiul liberei circulaţii a forţei de muncă, aşa cum este prevăzut în Tratatul Uniunii Europene.

Ce a făcut voleiul românesc în 2023?

LOCUL 7 masculin! Selecţionata condusă de Sergiu Stancu a fost învinsă de Franţa, campioana olimpică en titre, cu scorul de 3-0, în sferturile de finală, după ce reuşise să o învingă în grupă. România nu s-a mai aflat între primele opt echipe ale continentului de 40 de ani, după ce în 1983 încheia pe locul 8. Precedentul loc 7 ocupat de „tricolori” datează de la Campionatul European din 1979, organizat de Franţa.

LOCUL 11 la feminin. România a ieșit din grupe la Campionatul European desfăşurat în Belgia, Italia, Estonia şi Germania. România a fost învinsă în optimile de finală de de Franţa, scor 3-1.

LOCUL 10 la Under-17 feminin. Selecţionata Under-17 a României s-a clasat pe locul 10 la Campionatul European de volei feminin organizat de Serbia şi Ungaria.

Adin Cojocaru, în funcție din 2024

Adin Cojocaru a câştigat pe 30 septembrie 2020 alegerile la preşedinţia Federaţiei Române de Volei, în urma votului exprimat în cadrul Adunării Generale a FRV, care a avut loc la Complexul Sydney 2000 din Izvorani.

Din cei 154 de membri afiliaţi prezenţi, 109 au votat pentru Adin Cojocaru, în timp ce preşedintele în funcţie, Gheorghe Vişan, a obţinut doar 42. Pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Volei se înscriseră şi Oana Sârb, vicepreşedinte al FRV, şi Mihai Duţă, team manager la Rapid, dar s-au retras înainte de vot.

Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!