Minunea Ashwath Kaushik, în vârstă de 8 ani, face istorie după ce a învins unul dintre maeștrii de renume ai șahului

Minunea Ashwath Kaushik, în vârstă de 8 ani, face istorie după ce a învins unul dintre maeștrii de renume ai șahului
Ashwath Kaushik la turneul de șah. Sursa: CNN

La numai opt ani, Ashwath Kaushik a făcut istorie duminică, devenind cel mai tânăr jucător care a învins vreodată un maestru de șah,  într-un turneu clasic.

Tânărul, care locuiește în Singapore, a reușit această performanță după ce l-a învins pe polonezul Jacek Stopa, în vârstă de 37 de ani, în turul patru al turneului Burgdorfer Stadthaus Open din Elveția.  Ashwath și-a făcut deja un nume după ce a câștigat o serie de turnee de tineret din întreaga lume, devenind campion mondial Rapid sub 8 ani în 2022, conform CNN.

El a terminat pe locul 12 în turneul din această săptămână din Elveția și se așteaptă multe de la tânăr, deoarece continuă să concureze împotriva unor adversari cu zeci de ani mai multă experiență.

Citește și: EA ESTE ANDREA BOTEZ, CEA MAI FRUMOASĂ JUCĂTOARE DE ȘAH DIN LUME. CE A PĂȚIT ROMÂNCA LA ULTIMA COMPETIȚIE LA CARE A PARTICIPAT

Cine l-a îndrumat pe Ashwath Kaushik spre marea sa pasiune – șahul

Într-un interviu, tatăl lui Ashwath a spus că nici el, nici soția sa nu au o istorie de a juca șah și a fost o surpriză să-și vadă fiul, despre care spune că se antrenează în jur de șapte ore pe zi, devenind un jucător atât de talentat:

,,Este suprarealist, deoarece nu există cu adevărat nicio tradiție sportivă în familiile noastre. Fiecare zi este o nouă descoperire și uneori ne împiedicăm în căutarea căii potrivite pentru el.”, a declarat tatăl său, Kaushik Sriram, conform siursei menționate anterior.

Recordul anterior i-a aparținut luna trecută lui Leonid Ivanovic, pe atunci în vârstă de opt ani, care a devenit primul jucător sub vârsta de nouă ani care a învins un mare maestru într-un joc clasic, dar dar Ashwath este cu cinci luni mai tânăr decât băiatul din serbia, luându-i locul:

,,M-am simțit uimitor și am fost mândru de jocul meu și de cum am jucat, mai ales după ce la un moment dat am fost mai puțin bun, dar am reușit să îmi revin.”, a spus  Ashwath Kaushik.

Născut în India, Ashwath deja este cunoscut de multă lume,  după ce a câștigat mai multe turnee pentru copii, în mai multe părți ale lumii.

Citește și: CEL MAI GHINIONIST CÂȘTIGĂTOR LA LOTO DIN LUME! MOTIVUL PENTRU CARE ȘI-A PIERDUT PREMIUL ÎN VALOARE DE 36 DE MILIOANE DE DOLARI

FOTO: CNN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu CCR, dacă nu declanșează alegeri anticipate după căderea Guvernului Mureșan
Gandul.ro
PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu CCR, dacă nu declanșează alegeri anticipate după căderea Guvernului Mureșan
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!