Vlad Georgescu și Mihai Drăgușin sunt invitații emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 4 aprilie, de la ora 19:00

Vlad Georgescu și Mihai Drăgușin sunt invitații emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 4 aprilie, de la ora 19:00

Vlad Georgescu (25 de ani) și Mihai Drăgușin (40 de ani), poloiști la național, sunt invitații jurnalistului Daniel Nazare.

Tema discuției o reprezintă participarea României cu naționala de polo pe apă la Jocurile Olimpice 2024 cu singurul sport de echipă la care ne-am calificat pentru Paris.

Portarul Mihai Drăgușin, la 40 de ani, va fi unul dintre cei mai vârstnici poloiști la ediția din acest an. El a fost prezent și la Londra în lotul tricolor.

Echipa naţională de polo a României revine la Jocurile Olimpice după 12 ani, ultima dată când a participat la o întrecere olimpică a fost la Londra, în 2012.

Tricolorii şi-au aflat şi adversarele din turneul olimpic, urmând să evolueze în Grupa A, alături de Croaţia, Italia, Grecia, Statele Unite ale Americii şi Muntenegru.

Care e programul nostru la Paris 2024?

  • România-Grecia pe 28 iulie, de la ora 22.05
  • SUA-România pe 30 iulie de la ora 17.35
  • România-Croația pe 01 august de la ora 20.30
  • Italia-România pe 03 august de la ora 22.05
  • România-Muntenegru pe 05 august de la ora 22.05

Rezultatele olimpice ale României la polo pe apă

– Helsinki 1952 – locul 17

– Melbourne 1956 – locul 8

– Roma 1960 – locul 5

– Tokyo 1964 – locul 5

– Munchen 1972 – locul 8

– Monteeal 1976 – locul 4

– Moscova 1980 – locul 9

– Atlanta 1996 – locul 13

– Londra 2012 – locul 10

Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ este fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Madonna i-a spus abia acum adevărul fiicei sale, după 30 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, când a născut-o. „A fost singura opțiune”
Click.ro
Madonna i-a spus abia acum adevărul fiicei sale, după 30 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, când a născut-o. „A fost singura opțiune”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta