Cum arată noul bust al Adelinei Pestrițu, după ce și-a scos implanturile mamare. Transformarea e uluitoare! FOTO

Adelina Pestrițu a postat prima imagine după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta a renunțat la silicoane după ce le-a purtat timp de 8 ani. Cum arată acum bustul brunetei?

În urmă cu doar câteva luni, Adelina Pestrițu a luat o decizie importantă în ceea ce privește aspectul său fizic. După 8 ani în care a avut implanturi mamare, vedeta s-a hotărât să renunțe la ele. Aceasta a ajuns pentru prima oară pe mâna medicului estetician în anul 2016, atunci când și-a dorit să-și mărească bustul. Recent, bruneta s-a operat și a făcut publică prima imagine în care se observă rezultatul intervenției chirurgicale.

Vedeta a ajuns pe masa chirurgului estetician pentru a-și micșora bustul la doar câteva zile după ce a împlinit vârsta de 37 de ani. Se pare că Adelina Pestrițu a recurs la aceasta intervenție din cauza unor probleme de sănătate și se pare că s-a pregătit intens pentru asta.

„Am apelat la operații estetice acum mulți ani și nu regret. Nu regret în ideea că operațiile estetice mi-au adus încredere în mine, pentru că aveam nevoie de această stare, dar în timp au apărut și alte efecte la care eu nu mă așteptam, la care eu nu m-am gândit când am făcut anumite intervenții, respectiv cea de implant mamar. Au apărut durerile de spate, în timp am realizat și disproporțiile fizice și mi-am dat seama că ar trebui să fac ceva. În primul rând de la ideea că îmi doresc să fiu și să mă păstrez sănătoasă cât mai mult timp, pentru totdeauna dacă s-ar putea și am luat această decizie, dar după ani de zile în care m-am gândit dacă asta este soluția. Am apelat la discectomia cu alcool, pentru durerile de spate, după salteaua pe care dorm.

Am mers la sală, am încercat să îmi întăresc mai tare musculatura spatelui, durerile nu au dispărut și am considerat că ăsta este pasul pe care eu trebuie să-l fac. M-am pregătit un an de zile, tocmai, nu am avut parte de acel șoc.(…) Pot să vă spun că este o decizie înțeleaptă în ceea ce mă privește și mă simt fericită cu alegerea pe care am făcut-o.”, a dezvăluit Adelina Pestrițu în emisiunea Play IT de la Kanal D2, potrivit wowbiz.ro.

Citește și: CUM ARATĂ CASA ÎN CARE LOCUIESC ADELINA PESTRIȚU ȘI VIRGIL STEBLEA. VILA ARE UN LIVING SPAȚIOS ȘI UN DRESSING IMENS

Cum arată Adelina Pestrițu după ce a renunțat la implanturile mamare

Recent, bruneta a postat pe Instagram o fotografie în care se poate observa rezultatul operației. Se pare că Adelina Pestrițu se simte bine în pielea ei și se mândrește cu noul bust.

Vedeta a postat la secțiunea de Insta Story un selfie în oglindă în care se poate observa rezultatul operației de îndepărtare a silicoanelor. Adelina s-a pozat cu zâmbetul pe buze, purtând un top roz, mulat pe silueta sa.   

Citește și: OANA ZĂVORANU A PIERDUT PROCESUL CU ADELINA PESTRIȚU. INSTANȚA A DECIS CĂ FOSTA SOȚIE A LUI VÎRCIU TREBUIE SĂ PRIMEASCĂ 10.000 DE LEI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani