Tradiții de Paște în 2024! Ce trebuie și ce nu să facă românii în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Tradiții de Paște în 2024! Ce trebuie și ce nu să facă românii în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor
Sursa foto: Pixabay

Duminică, 28 aprilie 2024, începe Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Creștinii urmează mai multe tradiții și obiceiuri care datează din cele mai vechi timpuri pentru a-și purifica sufletele. Află, ce trebuie și ce nu trebuie să faci înainte de Paște, atunci când se sărbătorește Învierea Domnului!

Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos începe în Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului. În 2024, ziua care marchează începutul acestei perioade cu semnificații puternice este 28 aprilie. Creștinii se pregătesc în diferite moduri pentru a întâmpina Săptămâna Mare, iar până în ziua de Paște urmează obiceiurile și tradițiile specifice.

„Aceste lucruri sunt atât de mari şi au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârşit, lumea şi neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma şi Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânţa Sfântă. Sămânţa Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleşi şi sfinţi, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleşi”. („Despre tulburările lumii de astăzi”, Sfântul Ioan de Kronstadt)

Citește și: CÂT COSTĂ MASA DE PAȘTE DIN 2024, DACĂ O COMANZI ONLINE. ROMÂNII VOR SCOATE MAI MULȚI BANI DIN BUZUNARE PENTRU PREPARATELE TRADIȚIONALE

Tradiții și obiceiuri înainte de Paște, în Săptămâna Mare

Caracteristica liturgică a Săptămânii Mari este reprezentată de Denii, slujbe unicate în cultul divin ortodox. Prima are loc Duminica Floriilor, iar preoții citesc Evanghelia cu smochinul blestemat, pentru că nu avea roade întru el.

„Să ne silim şi noi a face roadele faptelor bune, ca să nu avem aceeaşi soartă cu smochinul din evanghelie, în ziua cea mare a dării de răspuns.”, spune părintele Cleopa.

În ziua de luni se citeşte Evanghelia de la Matei despre sfârşitul lumii, iar la denia de seară, creștinii pot asculta Evanghelia despre dajdia Cezarului şi despre făţărnicia fariseilor. Marţi seară, la denie, se va citi Evanghelia de la Ioan.

În sfânta şi marea zi de Miercuri se citeşte Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul Lui Hristos cu mir de mare preţ, iar la denia de seară, creștinii ascultă Evanghelia pregătirii Cinei de Taină.

În Joia Mare, se citesc cele douăsprezece evanghelii despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos. Cea mai importantă zi este Vinerea Mare, atunci când se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Aer (Sfântul Epitaf), ce are pictat pe el punerea Domnului în mormânt.

La denia din seara respectivă se cântă slujba prohodului Domnului, după care oamenii înconjoară biserica, având Sfântul Epitaf și lumânări aprinse în mâini. În acel moment a fost înmormântat Domnul şi petrecut de la Golgota la Mormânt.

„La utrenia din Sâmbăta Mare se cântă şederea lui Hristos cu trupul în mormânt şi coborârea Lui cu sufletul la iad, care a zdruncinat temeliile iadului şi a slobozit sufletele chinuite, aflate în aşteptarea lui Hristos. Durerea pentru moartea Mântuitorului se uneşte, deja, cu bucuria triumfătoare a nimicirii iadului de către Hristos şi a pregustării biruinţei asupra morţii.

Procesiunea (prohodul) de la sfârşitul utreniei, după slavoslovia mare, închipuie tocmai coborârea biruitoare în iad şi aducerea sufletelor eliberate în împărăţia Cerească, unde Hristos nu a încetat să şadă pe tronul Său, împreună cu Tatăl şi cu Duhul; fapt pentru care, după înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf, acesta este adus la uşile împărăteşti, cu strigarea: ‘înţelepciune, drepţi!’ şi prohodul se încheie.

Având doar o oarecare asemănare exterioară cu o înmormântare, acest înconjur cu sfântul epitaf, ca şi toată rânduiala utreniei din Sâmbăta Mare nu este, de fapt, deloc aşa ceva”, spune Sfântul Ioan Maximovici.

Citește și: VACANȚA DE VIS DE PAȘTE TE LASĂ FĂRĂ NICIUN BAN! CÂT TE COSTĂ DACĂ VREI SĂ TE RETRAGI PENTRU 5 ZILE ÎN BUCOVINA

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!